Autoturism Ford Galaxy confiscat pentru contrabandă cu ţigări
F. A.
Comunicate de presă / 24 ianuarie 2012
În ziua de 21 ianuarie, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Sculeni, în colaborare cu lucrătorii vamali din cadrul Serviciului Vamal al Republicii Moldova, au descoperit 370 pachete de ţigări ascunse în locaşuri special amenajate într-un Ford Galaxy, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.
Autoritatea vamală a reţinut în vederea confiscării ţigările şi autoturismul, iar şoferul a fost sancţionat cu amendă contravenţională valoare de 10.000 lei.