AVAS a încetat monitorizarea postprivatizare pentru 10 societăţi

C.P.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 7 octombrie 2009

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a decis încetarea monitorizării postprivatizare şi arhivarea documentaţiei aferente pentru societatea Morărit Panificaţie Băneasa Bucureşti, în urma îndeplinirii integrale a obligaţiilor asumate prin contractele de vânzare-cumpărare, potrivit unui comunicat de presă.

Firma Overseas Distribution Bucureşti a achiziţionat de la AVAS, în data de 6 iunie 1996, un pachet de 128.304 acţiuni, reprezentând 40% din capitalul social al societăţii Morărit Panificaţie Băneasa, valoarea totală a tranzacţiei ridicându-se la 1,5 milioane lei, din care circa 400.000 lei preţul pachetului de acţiuni şi 1,1 milioane lei investiţii în societate.

Cumpărătorul a respectat integral clauzele contractului de privatizare, dintre care le menţionăm pe cele referitoare la păstrarea obiectului de activitate, interdicţia cesiunii acţiunilor, păstrarea celor 225 de salariaţi şi îndeplinirea obligaţiilor de mediu.

Totodată, AVAS a decis încetarea monitorizării postprivatizare şi arhivarea documentaţiei aferente pentru alte nouă societăţi, în urma îndeplinirii integrale a obligaţiilor asumate prin contractele de vânzare-cumpărare. Este vorba de Alimentara Nr. 55D Brăila - contract de privatizare încheiat în 1996, Comalim 75 Cuciu Oradea - contract de privatizare încheiat în 1997, Agromec Agriş - contract de privatizare încheiat în 1997, Banat Com Reşiţa - contract de privatizare încheiat în 2002, Metalcar Sibiu - contract de privatizare încheiat în 1999, Cofetăria Dacia km 4 - 5 Constanţa - contract de privatizare încheiat în 1996, Comalim 7/1 Malozsak Oradea - contract de privatizare încheiat în 1996, Caracal - Drăgăneşti Olt Caracal - două contracte de privatizare încheiate în anul 2007, şi Nova Horezu - contract de privatizare încheiat în 1998.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb