AVAS: Clauzele din contractul de privatizare a Arcelor Mittal Galaţi rămân neschimbate

F. A.
Companii #Bunuri Industriale / 21 mai 2009

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) nu a luat, în cazul privatizării combinatului Sidex Galaţi, niciun fel de decizie care să modifice clauzele contractuale existente în prezent.

"Toate clauzele prevăzute în contractul de privatizare sunt în vigoare", precizează un comunicat al AVAS.

În cursul acestor zile, o comisie de experţi AVAS s-a deplasat la Galaţi pentru a analiza la faţa locului gradul de îndeplinire a obligaţiilor post-privatizare asumate de Arcelor Mittal prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în cazul privatizării combinatului Sidex Galaţi.

În funcţie de concluziile acestei comisii, AVAS va analiza posibilitatea încheierii unui act adiţional la contract, dar numai cu respectarea următoarelor condiţii: volumul investiţiilor asumate iniţial, dar şi destinaţia acestora, să rămână neschimbate.

În cazul în care cumpărătorul se angajează să investească într-o nouă Uzină Cocso-chimică, de un nivel tehnologic superior, AVAS va susţine orice proces de reducere a costurilor şi de eficientizare a activităţii combinatului, se mai arată în comunicatul AVAS.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8238
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8800
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.2344

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb