Avion Tarom reţinut temporar la sol în Amsterdam din cauza restanţelor de compensaţii

A.B.
Companii / 30 octombrie

Avion Tarom reţinut temporar la sol în Amsterdam din cauza restanţelor de compensaţii

Un avion al TAROM a fost reţinut temporar la sol pe aeroportul din Amsterdam, în urma unei acţiuni întreprinse de o companie olandeză specializată în recuperarea compensaţiilor pentru pasageri. În replică, Tarom acuză că sechestrul impus asupra combustibilului aeronavei a fost realizat fără o notificare prealabilă şi fără un contact direct cu reprezentanţii TAROM, nici la sediul central şi nici la reprezentanţa companiei din Bruxelles, transmite News.ro.

Incidentul a avut loc pe 25 octombrie şi a afectat cursa Amsterdam-Bucureşti, care a decolat cu o întârziere de aproximativ o oră şi jumătate, după ce o companie olandeză specializată în recuperarea compensaţiilor pentru pasagerii afectaţi de anulări şi întârzieri a reţinut aproape 8000 delitri de combustibil destinaşi alimentării avionului, motivul fiind refuzul companiei de stat de a plăti compensaţii confirmate de instanţele de judecată în perioada 2017 - 2021.

"Referitor la situaţia apărută în legătură cu zborul TAROM RO362 Amsterdam - Bucureşti din data de 25 octombrie 2024, dorim să menţionăm că măsura de sechestru impusă asupra combustibilului aeronavei de către o companie specializată în recuperarea compensaţiilor a fost realizată fără o notificare prealabilă şi fără un contact direct cu reprezentanţii TAROM, nici la sediul central şi nici la reprezentanţa companiei din Bruxelles. TAROM consideră că incidentul ar fi putut fi evitat dacă ar fi fost contactată pentru clarificări înainte de a se recurge la o astfel de acţiune", a transmis compania.

Suma restantă a fost transferată, iar zborul către Bucureşti a fost realizat, însă au existat şi sume deja achitate care au fost incluse în sechestrul impus pe aeroportul olandez, reclamă Tarom, care a precizat că urmăreşte clarificarea detaliilor cu privire la aceste plăţi deja efectuate şi recuperarea sumelor care au fost dublate prin acţiunea companiei olandeze, conform News.ro.

De asemenea, TAROM afirmă că a efectuat plăţi către această companie specializată în recuperarea compensaţiilor pentru solicitările de compensaţie pentru cereri de despăgubire înregistrate înainte de pandemie, în baza notificărilor primite anterior şi alte plăţi erau deja în curs de realizare.

"Asigurăm pasagerii şi partenerii noştri că TAROM continuă să trateze aceste solicitări cu seriozitate şi va rămâne dedicată soluţionării tuturor situaţiilor într-un mod echitabil şi transparent", indică Tarom, potrivit News.ro.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. :))))

    pacat de persoanele pe care le transporta. 

    1. Românii trebuie să învețe ce-i respectul fată de reguli.

      Nu respecți? Plătești!

      Doar asa evoluăm! 

      Daaaa, ca ei tare ne respecta pe noi. Cate tzepe ne-au dat companiile olandezesi guvernele olandeze... ING nici macar n-are sucursala in Romania.

      Cate tzepe? si ING are destule sucursale in Romania: Expo Business Park, strada Aviator Popișteanu, nr. 54A, Clădirea nr. 3, 012095, Bucureşti, România - asta e una dintre ele. Dar si daca n-ar avea - la ce-ti trebe? Ce nu poti face online la ei?

    Poate n-ati citit bine cei care comentati. Firma olandeza era un fel de reprezentant al pasagerilor Tarom care n-au primit la timp compensatiile (cam ca AirClaim la noi).

    Daca ai trecut macar odata prin procedura de a cere despagubiri de la Tarom (si, banuiesc, de la orice alta llinie aeriana), care inseamna nervi si sicanare pe banii si timpul tau, atunci, cand vezi asemenea masuri energice, intelegi ca doar asa se poate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb