Banca Centrală a Turciei intervine pentru susţinerea lirei

Ziarul BURSA #Internaţional / 25 mai 2018

Banca Centrală a Turciei intervine pentru susţinerea lirei

Banca Centrală a Turciei a decis, săptămâna aceasta, să majoreze dobânda de politică monetară cu 300 de puncte de bază, ca să pună capăt scăderii cursului de schimb al lirei şi să restabilească încrederea investitorilor, afectaţi de politica intervenţionistă a preşedintelui Tayyip Erdogan, transmite Reuters, conform Agerpres.

Fără să aştepte următoarea reuniune de politică monetară programată pentru ziua de 7 iunie, Banca Centrală a Turciei a organizat, miercuri, o reuniune de urgenţă, la finalul căreia a decis să majoreze dobânda de bază de la 13,5% până la 16,5%.

De la începutul anului şi până în prezent, lira turcească a pierdut 20% din valoare, iar investitorii se aşteptau ca această prăbuşire să oblige Banca Centrală să intervină.

După anunţul majorării dobânzii, lira s-a apreciat cu 2%, ajungând la 4,5717 lire pentru un dolar la finalul zilei, în condiţiile în care anterior a coborât până la un minim istoric de 4,9290 lire pentru un dolar.

"A venit timpul să restabilim credibilitatea politicii monetare şi să redobândim încrederea investitorilor", a declarat vicepremierul Mehmet Simsek într-un mesaj postat pe Tweeter, cu puţin timp înainte de anunţul Băncii Centrale.

Moneda turcească suferă de pe urma îngrijorării investitorilor cu privire la ingerinţa preşedintelui Erdogan în politica monetară. Şeful statului turc, care s-a autoproclamat "inamicul dobânzilor", a declarat săptămâ-na trecută că intenţionează să obţină o mai mare influenţă asupra deciziilor de politică monetară după alegerile din 24 iunie, amplificând îngrijorările cu privire la capacitatea Băncii Centrale de a ţine sub control o inflaţie de două cifre.

"Atunci când oamenii întâmpină dificultăţi din cauza politicilor monetare pe cine vor trage la răspundere?", s-a întrebat,retoric Recep Tayyip Erdogan, adăugând: "Îl vor trage la răspundere pe preşedinte. De vreme ce îl vor întreba pe preşedinte despre acest lucru, trebuie să proiectăm imaginea unui preşedinte care are influenţă asupra politicilor monetare".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb