Banca Mondială (BM) îşi menţine estimările privind creşterea economiilor din Asia de Est, în 2011 şi 2012, dar avertizează în privinţa sporirii riscurilor, din cauza crizei datoriilor din Europa şi a incertitudinii privind redresarea capacităţilor de producţie din Thailanda, în urma inundaţiilor.
În cel mai recent raport al său, referitor la cele 11 economii emergente din Asia de Est şi Pacific, Banca Mondială a estimat o creştere de 8,2% în 2011 şi de 7,8% în 2012, prognoză neschimbată faţă de cea lansată în aprilie. "Pierderile din sectorul industrial afectează întreaga regiune, iar impactul dezastrelor naturale se extinde asupra lanţurilor de producţie", potrivit Băncii Mondiale.
BM şi-a revizuit în scădere cu aproape un punct procentual estimarea privind Thailanda, anticipând un avans economic de 2,4% în 2011, din cauza pagubelor suferite de producătorii de autoturisme şi de electronice, şi a întreruperilor lanţurilor de producţie, în urma inundaţiilor.
Specialiştii BM mai spun că inves-titorii nu ţin cont pe deplin de posibilitatea unei restructurări dezordonate a datoriei suverane în economiile avansate. "Dacă un astfel de eveniment va avea loc, ar putea duce la o altă recesiune în Europa, iar efectele către statele emergente din Asia vor fi substanţiale, prin comerţ, fluxurile financiare, încrederea consumatorilor şi a investitorilor", conform raportului BM.