Banca Mondială: Motoarele de creştere meteorică ale economiei chineze sunt în declin

Ziarul BURSA #Internaţional / 5 septembrie 2011

Motoarele de creştere uluitoare ale economiei chineze din ultimii 30 de ani încep să piardă din putere, scoţând în evidenţă necesitatea reformelor, a apreciat vineri preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Într-un articol apărut vineri în publicaţia britanică "Financial Times", Robert Zoellick susţine că în cazul în care economia Chinei va continua creşterea solidă, nu se va mai putea baza doar pe majorarea exporturilor şi a investiţiilor, ci va trebui să se reechilibreze printr-un consum intern mai mare.

"Motoarele de creştere meteorică ale economiei chineze sunt în declin. Până în 2030, dacă China ajunge la un venit pe cap de locuitor de 16.000 de dolari - o posibilitate rezonabilă - efectul asupra economiei mondiale va fi echivalent cu adăugarea a 15 Corei de Sud de astăzi", a afirmat oficialul Băncii Mondiale. Acesta a avertizat că fără schimbări fundamentale, China doar va exacerba problemele economiei mondiale şi cele proprii: dezechilibrele mai ridicate, preţul mai mare al alimentelor şi al resurselor, mai multe daune aduse mediului, sprijinirea cu dificultate a populaţiei îmbătrânite şi dependenţa de pieţele externe.

Deşi liderii de la Beijing sunt conştienţi de necesitatea reformelor, "O problemă critică este modul în care China poate finaliza tranziţia sa către o economie de piaţă", explică Robert Zoellick. Acesta propune o agendă extinsă, care să cuprindă redefinirea rolului guvernului şi aplicarea legilor, extinderea sectorului privat, promovarea concurenţei şi reforme mai ample pe pieţele financiare, a forţei de muncă şi al terenurilor.

Preşedintele Băncii Mondiale a cerut oficialilor chinezi să promoveze industriile ecologice, să-şi întărească sistemul fiscal şi să facă eforturi pentru a avea servicii publice mai eficiente, cu implicarea sectorului privat.

Zoellick recunoaşte că soliditatea Chinei a fost crucială în stabilizarea economiei mondiale în timpul crizei dar modelul de creştere al economiei chineze nu este sustenabil.

"Ceea ce se întâmplă în China este la fel de important ca ce se întâmplă în Europa, Japonia sau Statele Unite", a concluzionat preşedintele Băncii Mondiale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb