BANCA MONDIALĂ: "Sunt necesare noi măsuri de protecţie socială pentru a ajuta gospodăriile afectate de pandemie"

S.B.
Miscellanea / 31 iulie 2020

"Sunt necesare noi măsuri de protecţie socială pentru a ajuta gospodăriile afectate de pandemie"

Statele membre ale Uniunii Europene trebuie să continue să consolideze protecţia socială şi să amplifice sprijinul acordat pieţei muncii pentru a proteja acea una din opt gospodării care se confruntă cu scăderi de venit prelungite, ca efect al crizei cauzate de COVID-19, se arată într-un nou raport al Băncii Mondiale. Raportul constată că aproape unul din opt locuri de muncă este în pericol, chiar şi în condiţiile în care ţările au ieşit din izolare.

Cel mai recent raport economic periodic al Băncii Mondiale - intitulat Restarting Resilience - prezintă măsurile pe care guvernele ar trebui să le aplice cu prioritate pentru a răspunde în mod eficace impactului pe care COVID-19 îl are asupra veniturilor cetăţenilor şi a pieţelor forţei de muncă. Reacţia rapidă manifestată în faţa pandemiei de COVID-19 prin adoptarea unor soluţii strategice a oferit economiilor timpul necesar pentru păstrarea relaţiilor de muncă şi a atenuat impactul imediat asupra şomajului. Pandemia îi afectează pe cei care consideră că este mai greu să adopte măsuri de distanţare socială la locul de muncă, în timp ce lucrătorii care pot lucra de la domiciliu sunt mai puţin afectaţi.

De asemenea, în raportul citat se constată că ponderea populaţiei expuse riscului de sărăcie ar putea creşte cu 3-4 % de la 14,7 % în 2019 la 17,7-18,7 % în 2020. Indicatorul "risc de sărăcie" variază în funcţie de ţară, iar în cadrul acestei categorii sunt avuţi în vedere cetăţenii cu venituri care scad sub 60% din venitul naţional mediu. "COVID-19 are potenţialul de a inversa unele dintre câştigurile de venit la care am asistat în UE în ultimii ani," a declarat Gallina A. Vincelette, Director pentru Ţările din Uniunea Europeană în cadrul Băncii Mondiale. "Structurile de protecţie socială existente vor trebui să echilibreze sprijinul acordat gospodăriilor care au nevoie de ajutor, stimulând totodată revenirea în siguranţă la locul de muncă şi redresarea economică."

Raportul subliniază că statele europene au acum ocazia de a-şi consolida sistemele de protecţie socială în timpul etapei de redeschidere, pentru a se asigura că UE este mai bine pregătită să răspundă la valurile şi crizele viitoare. Acest lucru se poate realiza prin consolidarea flexibilităţii sistemelor pentru a se adapta rapid în faţa unei crize şi prin abordarea protejarea persoanelor vulnerabile, inclusiv prin acordarea de sprijin specific celor care activează în structuri de lucru nestandardizate sau informale. O constatare-cheie arată că, deşi extinderea transferurilor către beneficiarii asistenţei sociale existente ar fi relativ simplă, nu toate persoanele nevoiaşe sau cele cu risc ridicat de impact asupra ocupării forţei de muncă beneficiază de programele existente.

Criza adânceşte disparităţile de pe piaţa muncii şi riscă să blocheze convergenţa venitului regional în întreaga UE. Raportul identifică patru demografii cu risc - femei, tineri, persoane cu salarii mici şi lucrători cu un nivel mai scăzut de educaţie - care sunt mai predispuse la a fi angajaţi în profesii puternic afectate sau care au contracte mai puţin sigure.

Impactul asupra şomajului în rândul tinerilor, de exemplu, a fost pronunţat în ultimele luni. Perspectivele de ocupare a forţei de muncă şi veniturile acestora au fost puternic afectate în timpul crizei financiare mondiale, după cum se arată în rapoartele anterioare ale Băncii Mondiale, iar indicatorii timpurii arată că este probabil ca aceştia să fie puternic afectaţi în timpul crizei. Femeile se confruntă cu un risc mai mare decât bărbaţii, când vine vorba de reluarea activităţii din cauza sectoarelor în care lucrează. Una din cinci femei se va confrunta cu dificultăţi în a-şi relua activitatea, în comparaţie cu unul din zece bărbaţi. Diferenţele dintre bărbaţi şi femei au fost consolidate din cauza inegalităţilor la care sunt expuse persoanele care au grijă de copii şi care lucrează în gospodărie.

Raportul subliniază, de asemenea, importanţa încrederii sociale şi a cooperării dintre întreprinderi, guvern şi sindicate pentru a face faţă crizei şi a găsi soluţii care să sprijine redresarea vulnerabilă a veniturilor gospodăriilor. Acesta a fost un pilon al rezilienţei evidenţiat în cel de-al cincilea raport economic periodic elaborat de către Banca Mondială. Importanţa răspunsului coordonat va creşte dacă criza se prelungeşte şi dacă pachetele de sprijin guvernamental vor fi orientate doar către sectoare viabile. "În timp ce criza adânceşte disparităţile de pe piaţa muncii, ţările UE pot utiliza această perioadă pentru a consolida programele sociale pentru persoanele vulnerabile din societăţile noastre, pentru a sprijini redresarea şi relansarea creării de locuri de muncă productive," a adăugat Vincelette.

Măsurile regionale ale Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală:

Până în prezent, Banca Mondială a alocat peste 1,4 miliarde USD pentru a veni în sprijinul ţărilor din Europa şi Asia Centrală care au nevoie de o atenuare a impactului COVID-19. Din 2 aprilie 2020, aproximativ 490 milioane USD au fost aprobate prin noi proiecte de răspuns în situaţii de urgenţă. În plus, până la 925 milioane USD sunt realocate, utilizaţi sau puşi la dispoziţie din proiectele şi împrumuturile existente, inclusiv din finanţări suplimentare, pentru a ajuta ţările să răspundă provocărilor legate de COVID-19.

Pe fondul incertitudinii persistente, cel mai recent Raport al Băncii Mondiale privitor la situaţia Economică din Europa şi Asocia Centrală (Europe and Central Asia Economic Update) sugerează diferite scenarii de creştere negativă pentru regiune, inclusiv o recesiune majoră în 2020, cu o contractare cu 4.7%.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Bani direct către populație, cate

    1000 euro/persoana. Nu tb dați băncilor. Alea sunt gauri negre.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb