Băncile din Ungaria, îndemnate să transforme în euro creditele în franci

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 11 ianuarie 2011

Băncile din Ungaria, îndemnate să transforme în euro creditele în franci

Autoritatea de reglementare a sistemului financiar din Ungaria (PSZAF) susţine că băncile ar trebui să-i sprijine pe clienţi, respectiv să le transforme creditele denominate din franci elveţieni în euro, întrucât moneda unică este mai puţin volatilă raportat la forint.

"Transformarea împrumuturilor în euro ar face ratele lunare mai stabile şi predictibile", a precizat PSZAF, într-o scrisoare adresată băncilor la finele săptămânii trecute.

În 2010, forintul s-a depreciat cu 3,1% în raport cu euro şi cu 18,2% faţă de franc. În septembrie 2010, forintul a consemnat cursul minim istoric faţă de moneda elveţiană: 226,415 unităţi/franc. Ieri dimineaţă, pe piaţa din Budapesta, un franc elveţian avea o cotaţie de 223,64 forinţi

Conform PSZAF, marea majoritare a băncilor din Ungaria, care oferă credite în valute, sunt deţinute de bănci din zona euro, drept pentru care pot obţine mai uşor finanţare în euro decât în franci. PSZAF arată: "Circa 98% din creditele în valută din Ungaria sunt împrumuturi pe termen lung, ipotecare sau pentru achiziţia de automobile, şi este foarte probabil ca Ungaria să adopte euro înainte ca acestea să ajungă la maturitate".

Luna trecută, premierul maghiar Viktor Orban afirma că "nu sunt realiste" aşteptările potrivit cărora Ungaria va adopta euro înainte de finele deceniului actual.

Scrisoarea PSZAF se concentrează pe creditele în franci, însă face referire şi la cele în yeni şi dolari.

La finele lunii iunie 2010, creditele în valută reprezentau 72% din totalul împrumuturilor clienţilor retail din Ungaria, iar din acest procent, o proporţie de 91% erau în alte valute decât euro, majoritatea în franci elveţieni, conform PSZAF.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb