Băncile elene NBG, EFG Eurobank şi Piraeus au discutat o posibilă fuziune

F.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 11 septembrie 2012

Trei dintre cele mai mari bănci elene, National Bank of Greece (NBG), EFG Eurobank şi Piraeus Bank, au discutat în prima parte a anului un plan de a forma o singură instituţie de credit, potrivit unor surse citate de cotidianul Kathimerini, anunţă Mediafax.

NBG, EFG Eurobank şi Piraeus Bank sunt toate prezente în România. NBG deţine Banca Românească, iar EFG Bancpost. Dintre marile bănci elene nu a participat Alpha Bank, de asemenea activă pe piaţa românească.

Managerii celor trei bănci au discutat, înaintea alegerilor parlamentare anticipate din 6 mai, posibilitatea unei fuziuni care ar fi creat o instituţie de credit de mari dimensiuni, care ar rezista dificultăţilor unei eventuale ieşiri a Greciei din zona euro. Contactele pe această temă s-au oprit cu scurt timp înaintea zilei alegerilor, potrivit surselor citate.

Stadiul în care s-au aflat discuţiile celor trei bănci nu este cunoscut, dar se pare că părţile implicate nu au avut întâlniri pe această temă.

Contactele au încetat pentru evaluarea situaţiei politice şi nu au mai fost reluate. Grecia a fost nevoită să organizeze alegeri anticipate din nou, în iunie.

Ulterior, peisajul bancar elen a început să înregistreze schimbări, precum preluarea activelor viabile ale ATEbank de către Piraeus.

Un oficial important oficial din sectorul bancar elen a declarat, însă, recent pentru cotidianul elen că "sectorul bancar din Grecia nu are decât o cale: formarea unei bănci cu adevărat mari, care să conteze la nivel internaţional".

NBG avea la sfârşitul primului trimestru active de 111,5 miliarde de euro, EFG Eurobank 73,6 miliarde de euro, iar Piraeus Bank 46,4 miliarde de euro.

Marile bănci elene au înrgistrat pierderi considerabile ca urmare a participării la restructurarea datoriei statului elen în acest an, prin care îndatorarea ţării a fost redusă cu circa 100 miliarde de euro. Pentru consolidarea sistemului bancar, instituţiile de creduit au primit pentru recapitalizare, la sfârşitul lunii mai, 18 miliarde de euro provenite de la Facilitatea Europeană de Stabilitate Financiară.

Astfel, National Bank of Greece a primit 6,9 miliarde euro, Piraeus Bank a încasat 5 miliarde euro, EFG Eurobank a obţinut 4,2 miliarde euro, iar Alpha Bank 1,9 miliarde euro.

A doua tranşă, de 25 miliarde de euro, ar urma să fie transferată băncilor până în octombrie.

Al doilea acord de ajutor financiar extern pentru Grecia, de 130 de miliarde de euro, prevede un program 50 de miliarde de euro pentru susţinerea băncilor elene.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb