Băsescu îl numeşte pe Aurescu ministru de Externe

V.B.
Politică / 24 noiembrie 2014

Actualizare 19:21 Băsescu îl felicită pe Aurescu pentru nominalizare

Preşedintele în exerciţiu Traian Băsescu i-a felicitat, în această seară, pe cei doi miniştri care au depus jurământul de învestitură (Bogdan Aurescu la Externe şi Csilla Hegedus la Cultură), în special pe fostul secretar de stat din MAE, opinând că este nevoie de "stabilitate şi seriozitate".

"Îi felicit pe cei doi miniştri şi, cu scuzele de rigoare, felicitări în mod deosebit pentru nominalizarea de la Ministerul de Externe. Este un un moment în care e nevoie de stabilitate şi seriozitate, mai ales că funcţia prezidenţială este într-un moment de tranziţie", a declarat Băsescu.

Traian Băsescu le-a mai transmis celor doi miniştri că le stă la dispoziţie până pe 21 decembrie, oricând va fi nevoie de domnia sa.

La ceremonia din această seară, au participat şi premierul Victor Ponta, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, şi consilieri din Administraţia Prezidenţială.

---

Preşedintele în exerciţiu Traian Băsescu a semnat astăzi decretul prin care Bogdan Aurescu (secretar de stat pentru afaceri strategice) este numit în funcţia de ministru al Afacerilor Externe, informează un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Prin acelaşi decret, Băsescu ia act de demisia lui Teodor Meleşcanu din funcţia de ministru al Afacerilor Externe şi constată încetarea calităţii acestuia de membru al Guvernului.

Surse oficiale au declarat pentru ziarul BURSA că premierul Victor Ponta s-a răzgândit privind propunerea de nominalizare a lui Mihnea Motoc şi l-a propus, în schimb, pe Bogdan Aurescu.

Săptămâna trecută, Băsescu declara că, pentru a nu intra în stare de incompatibilitate, înainte de numirea lui Motoc în Guvern, acesta trebuie să nu mai aibă calitatea de ambasador, fiind necesar un decret de revocare a demnitarului din funcţia de ambasador al României la Uniunea Europeană, decret ce trebuie contrasemnat de Ponta.

Mihnea Motoc a fost nominalizat ca ministru de Externe după ce Teodor Meleşcanu a demisionat din funcţie la o săptămână după ce îl înlocuise pe Titus Corlăţean, din cauza problemelor la secţiile de vot din diaspora, la alegerile prezidenţiale din această lună.

Aurescu va depune jurământul de învestitură în această seară, la ora 19:00, la Palatul Cotroceni. Tot atunci, Csilla Hegedüs va depune jurământul ca ministru al Culturii şi vicepremier.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb