Băsescu şi-a trecut în declaraţia de avere apartamentul din Constanţa primit moştenire

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 5 iulie 2011

Băsescu şi-a trecut în declaraţia de avere apartamentul din Constanţa primit moştenire

Preşedintele Traian Băsescu a realizat în 2010 un venit din indemnizaţie de 70.374 de lei, potrivit declaraţiei de avere semnate de şeful statului în iunie 2011, în care acesta a trecut şi apartamentul din Constanţa primit moştenire de la părinţi, anunţă Mediafax.

În declaraţia de avere semnată pe 13 iunie 2011 preşedintele a trecut apartamentul de 46,9 metri pătraţi din Constanţa primit moştenire de la părinţi, pe care îl deţine în totalitate, fiind titular alături de soţia sa, Maria Băsescu.

De asemenea, contul deţinut de preşedintele Băsescu la ABN Bucureşti a crescut, faţă de valoarea din declaraţia din octombrie 2010, cu aproximativ 1.000 USD, ajungând la 44.584 USD.

În acelaşi timp, contul în USD deţinut de şeful statului la ING Bucureşti a crescut, faţă de suma din declaraţia trecută, tot cu aproximativ 1.000 de dolari, ajungând la 36.373 de dolari.

Traian Băsescu deţine şi un cont în euro la ING Bucureşti, a cărui valoare a crescut, faţă de suma înregistrată în toamna anului trecut, cu 3.000 de euro, ajungând la 29.453 de euro.

Depozitul în lei deţinut de preşedintele Traian Băsescu la BCR Bucureşti a crescut cu aproximativ 60.000 de lei, ajungând la 310.372 de lei.

Contul de card deţinut de preşedinte la BCR Bucureşti a scăzut, faţă de aceeaşi perioadă, cu aproximativ 20.000 de lei, ajungând la 52.504 lei.

Potrivit declaraţiei, şeful statului a realizat în 2010 un venit din indemnizaţie de 70.374 de lei.

De asemenea, indemnizaţiile pentru deplasări ale preşedintelui au fost, în perioada ianuarie-decembrie 2010, de 3.075 euro şi 2.300 de dolari, valorile înregistrate în declaraţia din octombrie 2010 fiind de 4.192 euro şi 1.700 de dolari.

Celelate rubrici ale declaraţiei de avere au rămas, în general, neschimbate faţă de declaraţiile anterioare.

Şeful statului deţine, împreună cu soţia, o cotă de 31,5% dintr-un teren de 174 metri pătraţi, precum şi un teren de 46 de metri pătraţi, ambele situate în Bucureşti şi dobândite în anul 2003.

Conform declaraţiei, soţii Băsescu au cumpărat, în 2003, un apartament cu suprafaţa construită de 370 metri pătraţi şi cu suprafaţă utilă de 250 metri pătraţi, a cărui valoare de impozitare este de 248.791 lei, precum şi un garaj de 30 de metri pătraţi, cu valoare de impozitare de 4.240 lei.

Preşedintele Traian Băsescu deţine, din aprilie 2010, o maşină Dacia Duster pe care a achiziţionat-o soţia sa.

Sumele din contul de campanie din 2007 al preşedintelui au rămas aceleaşi, respectiv 85,09 dolari canadieni, 575,89 USD, 56,46 euro şi 468 lei.

Şeful statului deţine bijuterii şi cea-suri, dobândite între 1975 şi 1989, în valoare de 20.000 lei şi, respectiv, 35.000 lei, precum şi tablouri în valoare de 17.000 lei, dobândite între 1989 şi 2000.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb