BCE AVERTIZEAZĂ CĂ BULELE SPECULATIVE PE CARE LE-A CREAT POT EXPLODA Tiparniţa a salvat zona euro sau doar a făcut inevitabilă distrugerea totală?

BCE este neputincioasă în faţa inflaţiei şi a ameninţărilor la adresa stabilităţii financiare. Aceasta este imaginea proiectată, din nou, atât de ultimul raport asupra stabilităţii financiare din zona euro cât şi de recentele declaraţii ale preşedintelui instituţiei.

În raport se arată că "vulnerabilităţile au continuat să se acumuleze", în condiţiile în care "indicatorii riscului sistemic pe termen mediu şi-au continuat creşterea".

S-a ajuns chiar într-o situaţie neverosimilă, în care Deutsche Bank a lansat un apel către bancherii centrali pentru restricţionarea politici monetare, conform unei ştiri recente din Financial Times.

"Consecinţele acestor politici monetare ultra-relaxate vor fi tot mai greu de rezolvat dacă băncile centrale nu aplică contramăsuri", a declarat Christian Sewing, directorul executiv al celei mai mari bănci din Germania.

Raportul asupra stabilităţii financiare de la BCE subliniază că "îngrijorările sunt legate de anumite zone de exuberanţă în pieţele creditului, activelor şi pieţelor imobiliare, dar şi de nivelul ridicat al gradului de îndatorare".

Pa marginea raportului, oficialii BCE au declarat cu preţurile proprietăţilor imobiliare din Germania, Ţările de Jos şi Austria sunt puternic expuse în faţa unui salt al dobânzilor, după cum scrie The Telegraph.

Situaţia este fără precedent, într-adevăr, mai ales în Germania şi Ţările de Jos. Europace AG publică, din ianuarie 2005, un indice al preţurilor de pe piaţa imobiliară rezidenţială din Germania, care este utilizat inclusiv de Bundesbank în rapoartele privind stabilitatea financiară.

Conform acestui indice, preţurile apartamentelor din Germania au crescut cu 22,3% în perioada ianuarie 2005 - martie 2015, iar preţurile caselor noi şi al celor existente au crescut cu 37,6%, respectiv 7,7% (vezi graficul 1).

În martie 2015 BCE a lansat programul de relaxare cantitativă, în cadrul căruia au fost achiziţionate prin tipărire obligaţiuni guvernamentale şi ale companiilor, inclusiv ale companiilor care deţin cele mai multe proprietăţi imobiliare rezidenţiale din Germania, cum sunt Vonovia sau Deutsche Wohnen. Programul a inclus şi achiziţia obligaţiunilor ipotecare prin tipărire, iar în acest fel a fost stimulată direct şi puternic acordarea creditelor ipotecare rezidenţiale.

De atunci preţurile de pe piaţa imobiliară şi-au schimbat radical dinamica. În perioada martie 2015 - octombrie 2021, preţurile apartamentelor din Germania au crescut cu 80%, preţurile caselor noi cu 64,6%, iar preţurile caselor existente cu 71,6%.

În altă economie din aşa-numitul "nucleu dur" al zonei euro, Ţările de Jos, s-a înregistrat o dinamică similară după pornirea tiparniţei BCE. Preţul mediu al locuinţelor a crescut cu 73,6% în perioada martie 2015 - septembrie 2021, după o scădere de 5,3% în perioada ianuarie 2005 - martie 2015 (vezi graficul 2).

Raportul asupra stabilităţii financiare mai include avertismentul că "dezvăluirea simultană a vulnerabilităţilor din sistemul financiar poate conduce la amplificarea lor şi la creşterea riscurilor pe termen mediu la adresa stabilităţii financiare".

În document se mai subliniază că "o corecţie a pieţelor poate fi declanşată de redresarea economică sub aşteptări, o re-intensificare a stresului în sectorul companiilor nefinanciare sau de o ajustare abruptă a aşteptărilor privind ritmul normalizării politici monetare".

Oare nu reprezintă această afirmaţie o recunoaştere implicită a responsabilităţii BCE în forţarea investitorilor şi consumatorilor către asumarea unor riscuri tot mai mari?

Iar apoi, chiar au crezut conducătorii marilor bănci centrale că susţinerea unor preţuri artificiale pe pieţele financiare şi încurajarea comportamentului speculativ, inclusiv în economia reală, pot fi "renormalizate" fără consecinţe extrem de grave?

Cum se mai poate vorbi de normalizare, când piaţa obligaţiunilor guvernamentale a fost complet distrusă, iar rolul fundamental al preţurilor din economie, acela de alocare a resurselor pentru cea mai eficientă utilizare, a fost subminat iremediabil?

Ce soluţie propune BCE în faţa ameninţărilor tot mai mari şi mai numeroase la adresa stabilităţii financiare?

Nimic din punct de vedere al politicii monetare, deoarece "politica monetară nu este responsabilă pentru garantarea stabilităţii financiare", după cum se accentuează în raport, cu toate că se recunoaşte faptul că "politica monetară, atât prin măsurile convenţionale cât şi neconvenţionale, poate, în principiu să aibă un efect advers asupra stabilităţii financiare".

"De exemplu, dobânzile scăzute creează motivaţiile pentru angajarea în investiţii mai riscante, iar nivelul riscului asumat poate deveni excesiv şi conduce la acumularea riscului sistemic", se mai subliniază în raport.

BCE recunoaşte, astfel, că politica sa monetară a contribuit substanţial la crearea unor bule speculative şi intră în rândul lumii. "Nu mai este un secret pentru nimeni că pieţele sunt iraţionale din cauza măsurilor adoptate de băncile centrale", a scris recent Michael Every într-o notă clienţilor Rabobank.

Se recomandă, în schimb, autorităţilor naţionale să ia în considerare aplicarea unor măsuri de politică macroprudenţială pentru atenuarea riscurilor din sistemul financiar, cum ar fi limitarea creditării, prin introducerea unor avansuri mai mari pentru creditele ipotecare şi majorarea cerinţei de capital pentru acestea.

O astfel de măsură este tardivă pentru că nu va opri apariţia unor pierderi substanţiale din alocarea defectuoasă a creditului, ci doar va impulsiona constituirea unor rezerve de capital suplimentare pentru acoperirea pierderilor, care oricum se vor dovedi, probabil, insuficiente. În plus, prin recomandările sale tardive, BCE arată că nu înţelege adevărata natură a principiului prudenţei, care nu înseamnă nicidecum să închizi poarta după ce îţi fuge calul din curte.

Pe de altă parte, majorarea cerinţelor de capital pentru creditele ipotecare rezidenţiale va determina creşterea costurilor acestora şi poate constitui catalizatorul unor dinamici nedorite pe pieţele imobiliare rezidenţiale.

Se pare că astfel de scenarii sunt ignorate complet de BCE, care lasă impresia că îşi conduce politica monetară şi de supraveghere bancară după o viziune mecanicistă a sistemului economic şi financiar, o viziune care nu are nicio legătură cu realitatea.

După publicarea raportului asupra stabilităţii financiare din zona euro, preşedintele BCE, Christine Lagarde, a participat la Congresul Bancar European de la Frankfurt.

Acolo, "Madame Inflation", după cum o numeşte cotidianul Bild, a recunoscut că zona euro se confruntă cu o "inflaţie dureroasă care nu este binevenită", însă a subliniat că "aceasta nu reprezintă un motiv pentru restricţionarea prematură a politici monetare", deoarece presiunile inflaţioniste se vor tempera semnificativ de anul viitor.

Această opinie nu este împărtăşită de Jens Weidmann, care va mai fi preşedintele Bundesbank doar până la sfârşitul acestui an. "Un nivel ridicat al inflaţiei se va menţine probabil pentru o perioadă mai lungă decât cea prognozată iniţial", a afirmat Weidmann, care apoi a prezent condiţiile necesare pentru o politică monetară orientată către stabilitatea financiară pe termen lung: un cadrul al politicii fiscale care să asigure finanţe publice sănătoase, bănci centrale care să nu fie înhămate de politica fiscală sau pieţele financiare şi interpretarea îngustă a mandatului băncilor centrale.

Niciuna dintre cele trei condiţii nu mai este îndeplinită de mai bine de un deceniu şi nu există perspective de îmbunătăţire a situaţiei prea curând.

Acum doar un echilibru fragil al terorii mai opreşte dezintegrarea zonei euro, în condiţiile în care teroarea este "acceptată" de investitori, bănci centrale şi guverne. Până când?