Banca Centrală Europeană "tratează toate băncile la fel, în conformitate cu reglementările", a declarat ieri, pentru agenţia EFE, un purtător de cuvânt al băncii, după ce cotidianul britanic "Financial Times" a relatat că Deutsche Bank a primit un tratament special la testele de stres din vară.
"Probele de rezistenţă din 2016 nu au fost un exerciţiu de aprobare sau de suspendare. Rezultatele sunt un factor care se completează cu deciziile de revizuire a supervizării din acest an şi cu procesul de evaluare", a spus purtătorul de cuvânt al BCE, citat de Agerpres.
Cotidianul britanic scria luni că banca germană Deutsche Bank a primit un tratament special la testele de stres din vară, datorită unei concesii făcute de supervizorul său, BCE.
Conform cotidianului, în rezultatele testelor, în cazul Deutsche Bank, au fost incluse beneficiile obţinute din vânzarea participaţiei la banca sa chineză Hua Xia, deşi acest acord nu fusese finalizat la sfârşitul lui 2015, data limită pentru a fi inclusă această tranzacţie.
Vânzarea Hua Xia a fost stabilită în decembrie, dar nu este încă finalizată, deşi banca este încrezătoare că procesul se va încheia anul acesta.
Cazul Hua Xia, precizează FT, a fost menţionat într-o notă a testelor de stres privind Deutsche, dar niciuna dintre celelalte bănci evaluate la teste nu au avut menţiuni similare, deşi o parte dintre ele aveau acorduri similare, dar nu erau încheiate la finele lui 2015.
Cotidianul semnalează cazul băncii spaniole Caixabank, care a completat vânzarea activelor străine cu 2,65 miliarde euro către compania Criteria Holding, consorţiul său industrial, în martie, dar nu i s-a permis ca beneficiile acestei tranzacţii să fie menţionate în rezultatele sale.
Cazul Caixabank era diferit de cel al Deutsche Bank deoarece era vorba despre o operaţiune în interiorul grupului şi de un schimb de active.
Atât Autoritatea Bancară Europeană, cât şi BCE, vor trebui să dea undă verde rezultatelor fiecăreia dintre cele 37 de bănci pe care Banca Centrală Europeană le-a supervizat direct.