Compania americană Bechtel, care construieşte Autostrada Transilvania, are de primit 53,85 milioane de euro de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), pentru lucrări certificate în 2008, a declarat, vineri, directorul financiar al companiei, Ionuţ Maşală. "Din ce ştiu, mai sunt de plătit unele sume pentru compania americană, zece milioane de euro urmând să fie deja achitate în urma şedinţei de Guvern de miercuri", a spus domnia sa. Potrivit Agerpres, compania are restanţe către Bechtel în valoare de 53,85 milioane de euro pentru lucrări certificate în perioada ianuarie - noiembrie 2008, după ce compania americană a primit pentru lucrări realizate în această perioadă de 234,65 milioane euro. Bechtel a primit 73,57 milioane lei TVA, suma restantă de plată fiind de 24,74 milioane lei. Compania americană a anunţat că va suspenda temporar circa 2.300 de angajaţi deoarece nu a primit toţi banii pentru lucrările efectuate în acest an şi nici nu are front de lucru, din cauza faptului că CNADNR nu a predat amplasamentul necesar pentru lucrări. Salariaţii disponibilizaţi temporar vor primi două salarii de bază ca plată compensatorie. În prezent, Bechtel lucrează pe două tronsoane, Câmpia Turzii - Gilău (52 km) şi Suplacu de Barcău - Borş (64km). Sumele alocate de Ministerul Transporturilor în acest an pentru Autostrada Transilvania ar fi trebuit să depăşească 500 milioane de euro.
Bechtel mai aşteaptă 53 de milioane de euro de la stat
A.G.R.
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 22 decembrie 2008