Belgia va primi jumătate din dozele de vaccin Pfizer, din totalul comandat pentru ianuarie

J.P.
Internaţional / 5 ianuarie 2021

Belgia va primi jumătate din dozele de vaccin Pfizer, din totalul comandat pentru ianuarie

Belgia nu va primi decât jumătate din dozele de vaccin Pfizer pe care ea le-a comandat pentru luna ianuarie, din cauza unei dificultăţi logistice apărute luna trecută, relatează AFP, conform Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului belgian al Sănătăţii, Yves Van Laethem, a declarat că o problemă logistică apărută în a doua jumătate a lunii decembrie a împiedicat livrarea vaccinurilor aşa cum prevedea strategia de vaccinare belgiană, fără a intra în detalii.

'Compania Pfizer, care ne furnizează (vaccinul), nu ne va putea furniza decât jumătate din dozele planificate pentru luna ianuarie şi de aceea am trecut de la 600.000 de doze la puţin peste 300.000 de doze', a specificat Van Laethem într-o conferinţă de presă.

După vaccinarea a circa 700 de persoane în patru cămine de bătrâni în timpul unei săptămâni de testare a campaniei de vaccinare, Belgia a început marţi vaccinarea rezidenţilor din azilurile de bătrâni din toată ţară, împreună cu personalul medical de acolo.

Belgia, cu o populaţie de 11 milioane de locuitori, a înregistrat una dintre cele mai ridicate rate a mortalităţii pe cap de locuitor din Europa în urma pandemiei de COVID-19, cu 60% din decese în căminele de bătrâni.

Această primă fază de vaccinare va continua aşa cum era planificat, cu două doze injectate. 'S-a decis continuarea vaccinării complete cu două doze în cazul celor mai fragile persoane, care au fost mai puternic afectate de coronavirus', a indicat Van Laethem.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb