BenQ introduce pe piaţa autohtonă televizoarele LCD

Monica Măgureanu
Ziarul BURSA #Companii #IT / 12 aprilie 2007

BenQ introduce pe piaţa autohtonă televizoarele LCD

Compania ţinteşte o cotă de piaţă de 5% la nivelul anului viitor

Producătorul de electronice de larg consum BenQ introduce pe piaţa autohtonă, televizoarele cu tehnologie LCD. Acestea sunt dis­ponibile prin intermediul lanţului de magazine Media Galaxy, partenerul său de afaceri.

Bobby Durbac, directorul de vânzări al BenQ pentru Româ­nia, a declarat ieri într-o conferinţă de presă: "Introducerea televizoarelor LCD este o dezvoltare firească a gamei curente, care vine pe fondul unor condiţii economice adecvate. Ne propunem, ca pentru anul viitor să ţintim o cotă de piaţă de 5% cu produsele noastre." Domnia sa a declarat că dacă în 2006, cererea de plasme LCD TV BenQ a fost de 20.000 de bucăţi, pentru anul acesta se aşteap­tă să vândă 150 de mii, iar trendul de comercializare, pentru 2008, este de 250 de mii de asemenea produse în România. Aceste cifre se bazează pe decizia de achiziţie a ultimilor ani la nivelul consumatorilor din întreaga lume. Tendinţa este vizibilă atât la comutarea spre diagonale mari cât şi în ceea ce priveşte tehnologia de construcţie, fiind în mod evident percepută inclusiv pe piaţa locală, apreciază domnul Durbac.

Vânzările BenQ în România au cunoscut un trend ascendent încă de la intrarea companiei pe piaţă, din anul 2003. În 2006 comercializarea produselor purtând marca BenQ s-a ridicat la 15.700 milioane de euro, iar targetul pentru anul acesta este de 25 milioane de euro, estimează directorul de vânzări al companiei. Numai, pe segmentul camerelor foto digitale, compania a deţinut 12% din piaţă, în 2006, iar pentru anul acesta oficialii companiei speră la un loc mai bun, o dată cu îmbogăţirea gamei.

Televizoarele LCD înglobează tehnologii unice de îmbunătăţire a imaginii - Senseye, AMVA, Sensi-Light -, precum şi facilităţi deja devenite standard în oferta curentă: unghi de vizionare de 178 grade, conector HDMI pentru rularea de conţinut de înaltă definiţie (HD), sunet Virtual Dolbz Surround, timp de răspuns de 8ms şi o rată înaltă a contrastului de 1200:1. Primul produs BenQ introdus pe piaţa locală este modelul VL3733, cu diagonală de 37 inci (94 cm) la preţul de 3999 lei (inclusiv TVA). Următoa­rele modele, VL3735 şi VL4233, vor fi disponibile din luna iunie, urmând ca din luna septembrie gama să fie extinsă, a adăugat domnul Bobby Durbac.

Compania BenQ, fondată în 1984, este producător de vârf la nivel mondial de monitoare LCD, proiectoare, camere foto digitale şi proiectoare multimedia. Compania are 68 de mii de angajaţi în întreaga lume. Veniturile grupului BenQ din 2005, au depăşit 12,36 miliarde de dolari

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb