BenQ lansează pe piaţa românească, începând cu sfârşitul lunii februarie, un nou model de cameră foto compactă denumită BenQ S1420, cu o rezoluţie de 14Mpixeli, stabilizare optică de imagine, zoom optic 5X şi efecte creative de tip LOMO, Fisheye şi Color Accent, arată un comunicat remis redacţiei.
"Stabilizarea imaginii de tip optic este una dintre funcţiile pe care le-am aşteptat cu deosebit interes, în zona aparatelor de fotografiat digitale compacte. Ne aşteptăm ca noul model BenQ S1420 să devină unul dintre aparatele foto preferate de cei care îşi doresc să obţină fotografii perfecte cu minimum de efort la un preţ imbatabil", a declarat Dragoş Salamac, Team Leader BenQ pentru România.