Bernard Madoff: "Sunt surprins că nu m-au descoperit mai devreme"

V. Ribana
Ziarul BURSA #Internaţional / 30 iulie 2009

Bernard Madoff, magnatul american condamnat de justiţia din SUA la 150 de ani de închisoare pentru cea mai mare fraudă de pe Wall Street, în sumă de 65 miliarde dolari, se declară surprins că nu a fost "descoperit" mai repede. Afirmaţia a fost făcută în cadrul primelor sale declaraţii de după începerea executării sentinţei.

Madoff, în vârstă de 71 de ani, şi-a exprimat remuşcările pentru ceea ce a făcut şi a discutat cu doi dintre avocaţii care l-au acţionat în instanţă în numele câtorva zeci de investitori care au căzut victime schemei Ponzi realizate de acesta.

Cei doi avocaţi din San Francisco l-au vizitat pe Madoff la închisoarea din Carolina de Nord, unde a fost transportat la două săptămâni după ce a pledat "vinovat" în faţa unei instanţe din New York, potrivit agenţiilor de presă străine.

"M-am întâlnit de mai multe ori cu reprezentanţi sau agenţi ai Securities and Exchange Commission (SEC - Comisia pentru Valori Mobiliare din Statele Unite) şi de mai multe ori mi-am zis: ", le-a spus Madoff celor doi avocaţi.

În prezent, SEC derulează o investigaţie completă a cazului Madoff, ca să determine de ce neregulile nu au fost descoperite mai devreme, în condiţiile în care informaţiile disponibile plasează durata fraudei între 10 şi 20 de ani. Rezultatul anchetei va fi cunoscut în câteva săptămâni.

Instituţia a fost criticată sever de victimele fraudei, dar şi de către presă şi opinia publică, pentru că nu a reuşit să depisteze încălcările grave ale legislaţiei pieţelor financiare, prin care Madoff a sustras cele 65 miliarde dolari.

Cei doi avocaţi intenţionează să utilizeze în instanţă informaţiile oferite de Madoff, în încercarea de a recupera o parte din pierderile suferite de investitorii care i-au angajat. Madoff a fost de acord să vorbească cu cei doi avocaţi după ce unul dintre aceştia l-a ameninţat că îi va acţiona în instanţă soţia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb