Bilete de papagali?

Veţi spune că acest titlu a mai fost dat în aceste zile. Aşa este, am văzut chiar şi o caricatură bazată pe titlul revistei lui Arghezi. De fapt era de aşteptat, ideea este prea simplă, directă, aproape obligatorie. Noutatea şi genialitatea formulei noastre sînt date, însă, de finalul în semn de întrebare. În biletul premierului Popescu-Tăriceanu pentru preşedintele Băsescu, cel dezvăluit de fosta consilieră Udrea, semnul întrebării pus la finalul mai mult decît dubioasei alcătuiri de cuvinte, că frază nu pot să-i zic, schimbă tot, îl salvează pe premier, ne bagă în Europa. Astfel că, titluri parafrazate după Arghezi aţi mai văzut, dar cu semnul întrebării, cu siguranţă nu!

Acestea fiind spuse, să vedem cît fac biletele sau mai bine zis manuscrisele care apar pe piaţă. Cît despre "Bilete de papagal", revista scoasă de Arghezi începînd cu 1928, ea poate fi găsită în anticariate, vărsată, cu 5 lei bucata, sau legată pe ani sau pe anumite perioade. Recent dar, anul trecut a fost vîndut un lot de 100 de "Bilete de papagal" din 1928, de la numărul 101 la 200, cu acelaşi preţ, cel de pornire, 330 de lei. Culmea tupeului, la o licitaţie anterioa­ră, dar tot din 2006, au fost oferite doar 18 exemplare cu 360 de lei şi, desigur, nu s-au vîndut. Aceeaşi soartă au avut, în 2005, 26 de numere din 1937, propuse cu 150 de lei, sau un lot de 55 de numere din 1928, propuse cu 300 de lei. În perioada în care leul nou nu se născuse încă, 100 de exemplare din "Bilete de papagal" din 1928-1929 au fost propuse cu 2,84 de milioa­ne, dar nu s-au vîndut. Concluzia este destul de clară, nu se prea citesc "Biletele" lui Arghezi şi este păcat, sînt nişte scene de viaţă acolo absolut incredibile, ca să nu mai vorbim că la fiecare pas dai de o surpriză. Cu capul plin de revelaţii cauzate de manifes­tările centenarului naşterii lui Tiberiu Iliescu, cel care a scos, la Craiova, în anii interbelici, Meridian, o revistă de o incredibilă avangardă, am ales dintr-un maldăr anticarizat de "Bilete" tocmai pe acela în care viitorul avangardist, atunci în vîrstă de doar 22 de ani, publica un text.

Rămînem cu Arghezi pentru a aminti de o culegere de texte ale scriitorului apărută în Franţa, în 1963, la editura Pierre Seghers. Prin 2004, la Alis a fost scos la licitaţie un exemplar din această carte cu dedicaţia autorului pentru Ion Gheorghe Maurer, atunci prim-ministru al României. Deşi preţul de ofertă era de doar 2 milioane, piesa extrem de interesantă nu s-a vîndut.

Monavissa este campionul absolut al manuscriselor scoa­se la licitaţie. Păstrez în antologia proprie candoarea cu care mă pregăteam să ofer preţul infim cerut în deschidere pentru o carte cu autograful reginei Elisabeta şi iureşul ce s-a dat pentru achiziţionarea ei la un preţ muuuult mai mare. Să vedem reuşitele în domeniu, cel puţin pe 2006. O scrisoare a scriitorului, nu numai de scrisori, Bogdan Amaru pentru Elena Farago s-a dat cu 90 de lei, în timp ce un set de două documente, unul semnat de Christian Tell în 1871, a reuşit un sănătos 600 de lei. Tot două documente, unul manuscris şi altul dactilografiat, aparţinînd lui Take Ionescu şi Nicolae Iorga se vînduseră anterior cu 200 de lei.

Continuăm poveştile despre scrisori, cele circulate între oameni subţiri, cu educaţie, nu personaje de-ale lui Caragiale care de-abia aşteaptă să-şi dea cu ele în cap în public, cu o astfel de scriere trimisă de Ovid Densuşianu în 1921 lui Eugeniu Speranţia şi vîndută la o licitaţie Monavissa de anul trecut cu 80 de lei. Ceva mai mult a reuşit o scrisoare a Hortensiei Papadat-Bengescu din 1936, care s-a vîndut cu 175 de lei. Ca să nu mai vorbim de scrisoarea colonelului L. Mavocordat din 1906, în care îl informa pe prim-ministrul de atunci asupra stării de sănătate a regelui Carol I. Elena Udrea şi nici măcar Lupescu nu se inventaseră pe atunci, că altfel s-ar fi scris istoria României şi a dinastiei pornind chiar de la această depeşă cu informaţii importante, pentru care s-au plătit 500 de lei peste exact o sută de ani, la o licitaţie din Bucureşti. Dacă în alte situaţii dreptul de preempţiune ar fi trebuit să vină din partea unor instituţii de cultură, acum PNL-ul trebuia să se fi interesat de ea, să înveţe din istorie, cînd acest partid conta.

De fapt, scrisorile sînt cele mai interesante, cele mai vii, că oricare dintre noi a avut cel puţin curiozitatea de a citi ce îşi comunică alţii. Scrisoarea către "un amic" a lui Camil Petrescu s-a dat cu 200 de lei, acelaşi preţ fiind reuşit de o scrisoare a lui Constantin Noi­ca, tot la Monavissa şi tot în 2006. O sută în plus a primit un lot de trei scrisori semnate Ionescu Gion în 1891, iar 14 pagini de manuscris Gala Galaction, scrisori către Simforoza, au ajuns chiar la o mie de lei.

De la Monavissa, istoria literaturii şi-ar fi putut procura dovezi ale relaţiei dintre Arghezi şi Benjamin Fundoianu, cel afirmat în Franţa sub numele de Fondane şi ucis de nemţi în lagărul de la Birkenau. La această casă de licitaţii au apărut, anul trecut, cel puţin patru loturi excepţionale legate direct de Arghezi şi Fondane. Primul, care nu s-a vîndut, a fost format din două pagini de manuscris ale lui Benjamin Fundoianu, poezia "Clipe" şi o scrisoare către Arghezi, din 1914, anul debutului său, în care tînărul cu un viitor tragic îi solicita publicarea în ziarul "Seara". Aceeaşi soartă nedreaptă a avut-o şi volumul "Trois cinepoemes-scenarie", cu o poză de Man Ray pe copertă, un ex-libris al lui Arghezi care denotă că provine din biblioteca poetului, şi o dedicaţie pentru Tudor Arghezi. Mai bine a păţit-o "Imagini şi cărţi din Franţa", tot de Benjamin Fundoianu, cu ex-libris şi dedicaţie ca mai sus dar care s-a vîndut cu 1.750 de lei. Surpriza cea mare este vînzarea, totuşi, a "Cinepoemelor", şi nu oricum, ci cu 4.000 de lei. Am putea crede că lipsa menţionării ex-librisului pe exemplarul vîndut ne indică faptul că este vorba de piese diferite, dar e greu de crezut că scriitorul păstra două exemplare ale aceleiaşi cărţi şi cu autograf pentru el, poate şi cu ex-libris.

O altă carte cu dedicaţie pentru Arghezi, "Plumb" de Bacovia, s-a vîndut, după exact 90 de ani de la apariţia sa, cu 1.250 de lei noi, care înseamnă o sumă frumuşică de 12,5 milioane de lei vechi. Dar şi mai bine, cu 15 milioane, s-a dat un lot bogat format din volumul "Poezii" de Vasile Voiculescu, cu dedicaţie pentru Apostol Apostolide, patru pagini de manuscris ale scriitorului şi un portret de Vasile Velisaratu, artist cu lucrări care apăreau, la un moment dat, prin licitaţii.

Rămînem în sfera strictă a manuscriselor la Monavissa, cu scrieri ale lui Vasile Voiculescu din 1956 şi 1959, nesemnate, provenind din colecţia lui Apostolide, ospătarul colecţionar de discuri şi artă şi beneficiar al dedicaţiei anterioare, vîndute cu numai 150 de lei, patru file de manuscris de Adrian Maniu, date cu 350 de lei, trei din "Înşiră-te mărgărite" de Tudor Muşates­cu, cu 400 de lei, ceva mai multe, nouă la număr, de Topârceanu, cu 700 de lei, şi "Mărturisire", opt pagini de manuscris al lui Mircea Eliade, cu 2.000 de lei pentru că are căutare şi afară, dacă nu trebuie deja să îl căutăm acolo. La Alis s-a vîndut în 2004, cu 4,6 milioane de lei de atunci, un exemplar din volumul "Temoignages sur Brancuşi", alcătuit de Petru Comarnescu, Mircea Eliade şi Ionel Jianou şi scos la Paris în 1967, dar nu unul obişnuit, ci dotat cu autograf şi fotografie ale marelui istoric al religiilor.

Scrierile de mîna unor personalităţi sînt la mare căutare şi vor fi la una şi mai mare. Multe tablouri, picturi sau lucrări de grafică au pe spate diferite menţiuni şi notiţe ale autorului sau ale terţilor, cum ar fi moştenitori, colecţionari, critici, istorici de artă sau chiar rămari. Destul de rar, aceste notaţii manuscrise vin de la artistul plastic şi sînt adresate unor persoane ale căror nume spun ceva peste timp. Altele, în special acuarele, guaşe sau pasteluri, şi mai rar picturi în ulei, au notiţa chiar pe faţă, de obicei în colţul din dreapta jos. De aici pînă la a aborda arta din caligrafie nu mai este decît un pas, şi el a fost făcut fie de o expoziţie belgiană din vremurile francofone recent consumate, fie de cele organizate de Ruxandra Garofeanu la Primăria sectorului 2. Pe 31 se deschide partea a doua a poveştii, cea cu artişti, numită chiar "Pictura scrierii".