• Piaţa de acoperişuri, creştere de 5-8% în primele trei luni
Fabrica de acoperişuri, Bilka, ridică planul de investiţii, cu finalizare în 2016, la 7 milioane de euro, după ce iniţial a fost stabilită suma de 5 milioane de euro, arată un comunicat transmis redacţiei.
Suma bugetată va fi distribuită către dezvoltarea produselor cu desfacere în sectorul industrial, dar şi către cel rezidenţial.
Planul investiţional cuprinde două etape. Prima etapă a fost demarată şi încheiată anul trecut şi a fost în valoare de 3 milioane de euro. Suma a fost direcţionată către creşterea capacităţii de producţie pentru produsele deja existente în portofoliu şi pentru achiziţionarea şi renovarea halelor Romlag Braşov, ajungând astfel la o suprafaţă totală de aproximativ 45.000 mp cu destinaţie depozit, linii de producţie şi spaţiu de birouri.
Cea de-a doua etapă, începută anul acesta, se ridică la 4 milioane de euro şi vizează creşterea şi, în special, diversificarea producţiei. Opt noi linii de producţie pentru ţiglă metalică, elementele sistemului pluvial şi accesorii pentru acoperiş vor fi instalate anul acesta în fabrica Bilka.
"Creşterea capacităţii de producţie şi diversificarea gamei de produse reprezintă un pas important ce va aduce un plus valoare pieţei şi va contribui la noi performanţe financiare pentru Bilka", a declarat Horaţiu Ţepeş, directorul companiei.
Investiţiile sunt susţinute din profitul companiei, fonduri europene şi credite bancare. În plus, anul acesta compania a obţinut un ajutor de stat în valoare de un milion de lei şi un dosar de fonduri europene de 3,5 milioane de lei.
Horaţiu Ţepes a spus că "în urma investiţiilor vom genera 30 de noi locuri de muncă, iar ajutorul de stat obţinut, va susţine, pentru doi ani consecutivi, 50% din totalul cheltuielilor salariale pe care noi le vom avea cu cei 30 de noi angajaţi".
Producţia din fabrica de la Braşov a mers, anul trecut, în proporţie de 96% pe piaţa internă, exporturile reprezentând doar 4%. Pentru 2015 compania are în vedere dezvoltarea şi creşterea canalelor de export.
Conform estimărilor companiei, în primele trei luni ale anului, piaţa de acoperişuri a înregistrat o creştere de aproximativ 5-8%.
"Trendul pozitiv din piaţa observat în primul trimestru al acestui an, când vânzările Bilka au înregistrat o creştere de 38% faţă de acelaşi interval al anului trecut, ne permite să fim optimişti şi să vedem pentru sfârşitul anului o creştere a pieţei de acoperişuri cu 10%. O evoluţie pozitivă a agriculturii şi a condiţiile meteo favorabile ar putea duce la creşterea pieţei chiar şi cu 15%", a afirmat directorul companiei.
Bilka a înregistrat, în 2014, afaceri de 134 milioane de lei şi o cotă de piaţă de 24%. Fabrica Bilka se întinde, în prezent, pe o suprafaţă de 45.000 mp cu destinaţie hale de producţie, depozitare şi birouri. Pe poarta fabricii au ieşit, doar anul trecut, peste 4 milioane mp de ţiglă metalică. Liniile de producţie sunt complet automatizate, bazându-se pe cele mai noi tehnologii existente la nivel mondial.
În 2014, Bilka şi-a vândut produsele, la nivelul întregii ţări, prin intermediul a peste 500 dealeri stabili. Reţeaua de distribuţie Bilka acoperă integral teritoriul României.