"Biokarpet" vrea o cifră de afaceri cel puţin dublă faţă de anul trecut

Cornelia Angelescu
Ziarul BURSA #Companii #Bunuri de Larg Consum / 9 iulie 2007

"Biokarpet" vrea o cifră de afaceri cel puţin dublă faţă de anul trecut

"Biokarpet", firmă înfiinţată în urmă cu doi ani, şi-a majorat în mod semnificativ vânzările pe piaţa noastră. Făcând referire la această evoluţie, doamna Elena Stoican, director general al "Biokarpet" Româ­nia SRL, cu sediul în Bucureşti, ne-a declarat: "Am diversificat gama iniţială de produse (covoare) cu linia de decoraţiuni interioare home fashion şi am consolidat reţeaua de distribuitori în colaborare şi franciză".

Linia home fashion cuprinde: perdele, draperii, metraje pentru tapiţerii, prosoape, halate, covoraşe de baie, lenjerie de pat, pilote etc. Distribuţia este în continuare în atenţia Elenei Stoican, deoarece trebuie impulsionată reţeaua pentru zonele de unde vin cereri de produse: Transilvania şi Dobrogea.

Elena Stoican a precizat: "Covoarele manuale moderne, carpetele etc. provin exclusiv de la fabrica din oraşul Larisa din Grecia, a cărei reprezentanţă suntem în România. Producţia este realizată exclusiv în condiţiile ISO 9001, certificare pe care o vom aborda şi noi în curând. Firma din Grecia vinde în ţări din întreaga lume, având reprezentanţe în Bulgaria şi România, create cu participare de capital majoritar grecesc".

Scopul firmei este să acopere toată gama de covoare - de la cele mai ieftine, la cele mai scumpe şi de la cele mai simple până la cele mai sofisticate. Aceasta a fost ideea care a stat la baza producţiei, începută de "Biokarpet" în anul 1930. Elena Stoican ne-a spus: "Sunt covoare lucrate mecanic şi manual. Fiecare categorie cuprinde covoare din lână, lână+sintetic, sintetice. Noi oferim întreaga gamă pentru ambele categorii. Cele mecanice costă de la 79 lei/bucată până la 1.000 lei/bucată, în funcţie de calitate, grosime, firul din textură şi dimensiuni. La cele manuale, preţul porneşte de la 170 lei/mp şi ajunge la 400 lei/mp".

O categorie aparte o constituie covoarele persane, lucrate manual şi care sunt într-o gamă foarte variată.

"În categoria covoarelor manuale moderne", ne-a spus Elena Stoican, "vindem, conform strategiei firmei-mamă din Grecia, tot ce este mai modern pe piaţa internaţională, conform tendinţelor modei: cu inserţii de metal, mătase, piele, blană, broderii şi combinaţii ale acestora. De ultimă oră, vindem covoare cu cristale Swarovski, de un tip avangardist, care trebuie raportate la ambientul casei".

Fabrica din Grecia are două mari departamente: cel al producţiei proprii şi cel al colecţiei internaţionale. Acesta din urmă colectează covoare manuale clasice, persane, din ţările asiatice, pe care le distribuie în peste 30 de ţări. Iniţial, fabrica producea exclusiv covoare din lână, dar pe parcurs a trebuit să se adapteze cerinţelor pieţei.

În perioada de vară, vânzările de covoare sunt reduse, crescând la cele specifice anotimpului. Începând cu luna septembrie şi până la finele anului, cota creşte, 3/4 din vânzări realizându-se în această perioadă. Creşterea vânzărilor are loc, o spune experienţa celor doi ani de activitate a firmei, şi datorită pieţei construcţiilor şi amenajărilor interioare. Mulţi dintre clienţii firmei sunt arhitecţi, designeri, antreprenori, care constituie o legătură între "Biokarpet" şi cei care îşi doresc un ambient modern.

"Biokarpet" deţine cel mai mare show-room de covoare şi carpete din ţară, având expuse peste 2.000 de articole pe o suprafaţă de prezentare de aproximativ 800 mp, proprietate a firmei din Grecia. Firma a realizat, în 2006, o cifră de afaceri de 1,1 milioane de euro. Pentru anul 2007, Elena Stoican mizează cel puţin pe dublarea acesteia.

Grupul "Biokarpet" din Grecia (din care fac parte cinci firme) deţine o suprafaţă privată de 120.000 mp, produce 600.000 mp covoare/an, un milion kg flakati (covoare tradiţionale greceşti). Grupul îşi exportă produsele în peste 30 de ţări şi este cotat la Bursa din Atena. În primele şase luni ale anului 2006, a înregistrat vânzări nete de 55,8 milioane de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb