Biserica la răscruce?

Relaţiile dintre Biserica ortodoxă şi politica românească sînt pe cît de vechi, pe atît de curioase. În tradiţia bisericii bizantine, BOR a fost mai degrabă pe poziţie obedientă faţă de puterea temporară. Cu toate acestea, tendinţele de independenţă nu au lipsit. Dar nu au avut rezultate de durată. Contemplativă, birocratică sau pur şi simplu lipsită de vlagă, ortodoxia s-a adaptat contextului. Deşi se revendică de la spirit, puterea religioasă s-a constituit permanent în relaţie cu politica. Istoria Europei demonstrează caracterul politic al conflictelor religioase, de la ruptura dintre ortodoxie şi catolicism (ale cărei consecinţe politice se resimt pînă astăzi, de exemplu, în formele de legitimare a conflictului sîrbo-croat din fosta Iugoslavie), pînă la disputa dintre papalitate şi regalitate sau catolicism şi reformă, sau la afirmarea laicităţii statului sub influenţa raţionalismului secolului luminilor. Nu altfel stă situaţia cu actualul conflict privind scindarea mitropoliei Ardealului.

Slăbiciunea patriarhiei constantinopolitane, după cucerirea otomană din 1453, a pus ortodoxia într-o situaţie nouă. Lipsită de braţul său politic, patriarhia ecumenică a fost marginalizată. Pe acest fundal, caracterul universal al ortodoxiei s-a estompat în favoarea predominanţei elementului naţional, ba chiar etnic. Autocefalia a întărit acest curent şi a ataşat şi mai mult ortodoxia statului. Redusă mai mult la rolul de instrument politic şi social, Biserica s-a izolat de enoriaşi. Lipsa unei doctrine sociale a accentuat această stare. Pe acest fundal, conflictul dintre reformatorii şi conservatorii din BOR s-a accentuat, iar după 1990 a generat o continuă luptă. Tendinţa fundamentalistă, încurajată şi politic, a mărit fractura dintre ierarhia bisericească şi masa enoriaşilor.

Rămasă rurală, şi ca mesaj, şi ca atitudine, într-o Românie din ce în ce mai urbană şi mai europeană, BOR este obligată să se transforme. O grupare reformatoare constituită în jurul Mitropolitului Daniel al Moldovei a încercat discret să deschidă o breşă în structura conservatoare a Bisericii. Confruntarea dintre cele două fracţiuni a marcat un moment de cotitură în contextul alegerii noului Mitropolit al Ardealului.

După moartea Mitropolitului Antonie Plămădeală, poziţia de Mitropolit al Ardealului devenea vitală pentru ambele părţi. Dincolo de persoane (Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Caransebeşului şi Andrei Andreicuţ de Alba Iulia), două viziuni se ciocneau. Votul din Colegiul Electoral Bisericesc a dus la victoria reformatorilor. Democraţia nu este întotdeauna apreciată de Biserică. Sfîntul Sinod, sub presiunea conservatorilor, a votat cîteva zile mai tîrziu scindarea Mitropoliei Ardealului. După 600 de ani, ortodoxia ardeleană a fost scindată. Noul Mitropolit Laurenţiu rămîne cu doar două din cele şase eparhii ale Mitropoliei Ardealului. Dintre acestea, una este dominată de catolicii şi reformaţii maghiari: Covasna - Harghita. Noul centru al ortodoxiei transilvane trece la Cluj, unde s-a înfiinţat sediul unei noi Mitropolii, condusă de Bartolomeu Anania.

Prin aceasta s-a încercat restrîngerea influenţei Mitropolitului Laurenţiu, dar şi limitarea sferei de influenţă a Mitropolitului Daniel al Moldovei. Victoria reformiştilor a fost de scurtă durată.

Scindarea Mitropoliei Ardealului deschide însă cutia Pandorei. În ultima vreme, cele două încercări de creare de mitropolii, cea a Sucevei şi Rădăuţilor sau cea a Tomisului, eşuaseră. Acum, argumentele împotrivă nu vor mai putea fi aduse. Şi astfel, contrar voinţei iniţiatorilor, regionalizarea Bisericii ar putea deveni un pivot pentru regionalizarea administrativă.

Artificiul prin care victoria aripii reformiste a fost transformată într-un eşec dă seama despre grava criză de viziune prin care trece BOR. Lupta pentru succesiunea patriarhală, în care par deja înscrişi declarativ Mitropolitul Teofan al Olteniei, şi, informal, noul Mitropolit Bartolomeu şi Mitropolitul Daniel al Moldovei, devine un moment crucial în evoluţia BOR. Dispuşi să încalce cutumele, au dovedit-o deja în cazul alegerii Mitropolitului Ardealului, conservatorii nu vor renunţa la poziţiile pe care le deţin. Dar cu ce preţ?