Blaturi la vedere

Cele mai diferite ipoteze s-au făcut pe seama modului în care se va adapta clasa politică românească la schimbarea regulilor jocului şi introducerea votului uninominal. Mai precis, a unui uninominal altoit binişor cu liste de partid, pentru că voturile, chiar dacă vor fi date pentru persoane, vor fi numărate pentru listele partidelor, la redistribuire.

În viziunea excesiv-optimis-tă, noua formulă electorală ar fi trebuit să producă, nici mai mult, nici mai puţin, decît o schimbare totală a faunei şi a florei ce populează politica de la noi. Alte feţe, alt aliaj, alte parfumuri, mă rog, alţi oameni, alt fel de a face politică. Iluzia n-a ţinut prea mult. Doar pînă ce partidele au scos la înaintare aceleaşi personaje, coapte şi răscoapte prin Parlament şi Senat. Dar, deh, n-ai ce face! Persoane importante, lideri de partide, lideri de consilii locale, lideri de sindicate, lideri de galerii fotbalistice, lideri de asociaţii benevole date prin ordin de zi pe unitate, mă rog, stîlpi ai politicii post-decembriste, putem zice! Dacă n-o să fie ei în Parlament, care, familia lor de la "48 în Cameră, atunci cine?

A doua ipoteză a fost că partidele, pentru a-şi asigura succesul, vor arunca în luptă cohorte de manelişti, hoarde de pictori de gang, mulţimeeee...cîtă frunză şi iarbă de ziarişti celebri şi specialişti în formări şi deformări plastice la cald ale opiniei publice, mă rog oameni cu notorietate, pentru care o plimbare prin zece cartiere megieşe şi două, trei comune adiacente, este de ajuns ca să bage în buzunar orice colegiu electoral.

N-a fost să fie nici asta! Fie că manelişti sunt, în realitate, mult mai puţini decît manele, fie că pictura de gang nu merge prea bine, în ultima vreme, fie că metalurgiştii de opinie au intrat în criză de cocs, ce-a fost nu ştiu precis, dar rezultatul este că această tranşă de reprezentaţi ai poporului nu va fi neapărat mai mare decît era, deja, în formula electorală practicată pînă acum. Poate nici mai mică!

A treia ipoteză s-a uitat cu speranţă la generaţia optzecis-tă, tineretul viguros şi potent economic al patriei, purtător al stindardului pe care scrie răs-picat: "Nici capitalism fără muncă, nici muncă fără iaht-lamborghini-nevastă din revistă şi casă pe Rivieră". Acum, ori că tineretul cu pricina e încă prea ocupat cu descîlcirea iţelor capitalismului de mare performanţă, ori că n-are nici un chef să dea Ferrari-ul din mînă pe penegeul de pe gard, nu ştiu exact, dar cert este că nu prea a răspuns prezent la apelul de seară al consacrării politice.

În ciuda tuturor acestor forfait-uri, ceva se schimbă, însă, negreşit, în politica de la noi. Circul. Mai precis, organizarea lui. Ca nu cumva consacraţii politicii noastre să rămînă repetenţi prin cine ştie de colegiu rural, băieţii deştepţi ai planificării politice au inventat "candidatura de mucava" şi "alianţele de competiţie". Bunăoară, noi şi partidul nostru avem un candidat tare, care trebuie să se aleagă, da ştii...cu orice preţ. Îl punem în colegiul de la Pătîrlagele din Vale, unde la locale a ieşit un primar de-al nostru, fost felcer ajuns între timp mare latifundiar local. Voi, pe cine-o să puneţi? Doar nu sunteţi proşti să ne trimiteţi cine ştie ce mahăr de la voi, ca să-şi scrîntească ăla, Doamne Fereşte, gleznele subţiri prin gropile autohtone. Voi o să fiţi băieţi deştepţi şi o să trimiteţi un fraier oarecare, visător de mandate electorale pe pereţi, care e bun doar să pună banul de cotizaţie la puşculiţa de partid. Aşa, bucată cu bucată, ţara a fost împînzită de perechi electorale tip Stan şi Bran: unul mare şi gras, altul mic şi uscăţiv. Unde-l pui tu pe Stan, îl pun eu pe Bran şi viceversa, pînă se completează lista şi de la noi şi de la voi cu cine trebuie să se aleagă.

Diferenţa faţă de sistemul alegerilor pe liste este, după cum se observă, radicală. Atunci, era de-ajuns ca Mahărul cel Mare să ia pixul în mînă şi la ceas de taină să facă şi refacă lista partidului după cum ştia el că trebuie să iasă. Cine prindea locurile elegibile, bine, cine nu, mai stătea o tură. Acum, organizarea e complet diferită: Mahărul cel Mare le dă doar binecuvîntarea supuşilor locali şi îi aruncă-n luptă după regula împerechierii simetrice: unul pe faţă, unul pe dos. Care se alege bine, care nu, treaba lui, dacă a vrut să se distreze...sunt banii lui!

Singura concluzie disponibilă şi radicală este că Darwin habar n-avea ce spune, cînd a inventat legea selecţiei celui mai puternic. O fi valabilă la broaştele lui ţestoase din Galapagos, dar aici, la noi, în politica autohtonă nu e valabilă. La noi se aplică, în continuare, Legea a doua a termodinamicii, privind conservarea energiei: nimic nu se pierde, totul se transformă!