Blestemul procentelor

Cătălin Avramescu
Ziarul BURSA #Editorial / 4 noiembrie 2008

Cătălin Avramescu

De ce merg rău lucrurile în România? Răspunsul nu e simplu, pentru că formele răului sunt complexe. Dar, haideţi să pornim de undeva. De la sistemul de vot proporţional.

La originea sa, sistemul de vot proporţional a părut o schemă rezonabilă. Intenţia sa era aceea de a produce un Legislativ mai reprezentativ. Suporterii acestei noi idei credeau că sistemul dominant, majoritar, are un deficit de reprezentativitate. În urma scrutinului majoritar, susţineau ei, multe voturi se irosesc pentru că doar voturile pentru câştigătorii din colegii sunt convertite în locuri în Legislativ.

Iată de ce a apărut teoria scrutinului proporţional. Aces­ta urmăreşte o reprezentare "fotografică" a marilor tendinţe politice din sânul electoratului. Altfel spus, dacă avem partidul X cu 10% şi partidul Y cu 7%, atunci X şi Y trebuie să ia, în principiu, 10 şi respectiv 7% din locurile în Legislativ. Perfect corect, nu? Ideea a fost aceea de a nu lăsa în afara Legislativului grupurile politice minoritare, de a realiza o guvernare consensuală.

După răsturnarea din 1989, România a adoptat un mod de scrutin proporţional. La prima vedere, o decizie corectă. Cu un mod de scrutin majoritar probabil candidaţii FSN ar fi obţinut practic toate locurile din Parlament. Partide precum PNŢ-CD sau PNL ar fi fost demolate la alegerile din 1990.

Dar, toate se plătesc, până la urmă. Sistemul proporţional a deschis calea spre Parlament unor partide necoapte, cu deputaţi năuci, puşi pe liste de lideri fără o experienţă politică reală. A permis existenţa unor coaliţii care au diluat până la zero identitatea doctrinară a partidelor componente. În fine, a permis disimularea răspunderii politice, în condiţiile în care fiecare membru al unei coaliţii guvernamentale ori parlamentare dădea vina pe partenerii săi.

În ciuda aparenţelor, sistemul majoritar nu reduce numărul partidelor politice. Şi nici numărul celor reprezentate în Legislativ. Dimpotrivă. Dacă staţi şi număraţi câte partide sunt în Parlamentul de la Westminster şi comparaţi cu situaţia din Parlamentul elen, vedeţi că scrutinul majoritar lasă spaţiu partidelor mici şi independenţilor.

Scrutinul proporţional produce de fapt efecte paradoxale. Pe de-o parte, el tinde să reducă numărul partidelor reprezentate în Legislativ. Motivul? Existenţa pragului, de pildă cel de 5%, mult mai mare decât limita naturală a unui district electoral. Pe de altă parte însă, el multiplică numărul partidelor influente în Legislativ.

Efectele acestui sistem sunt cu adevărat perverse. Un Legis­lativ divizat în câteva blocuri va putea găsi o majoritate doar prin negocieri şi compromisuri. Frecvent, fără nicio legătură cu votul din alegeri sau cu starea opiniei publice.

Exact acest lucru s-a întâmplat la noi. Aproape toate Guvernele, inclusiv cele la care a participat PSD-ul, au depins de coaliţii fragile, adesea încheiate "împotriva naturii". Alianţe care s-au dizolvat, cu scandal, în preajma alegerilor, cu parteneri care îşi aruncă unul altuia pisica răspunderii pentru "moştenirea dezastruoasă".

Mai e o problemă, care a trecut neobservată. Din punct de vedere al calculului raţional, prezenţa la vot depinde de probabilitatea pe care o avem de a influenţa rezultatul. În scrutinul de listă, cu circumscripţii mari şi cu coaliţii neclare, probabilitatea pe care o percepem de a fi noi aceia care dau votul decisiv scade masiv.

Aici se găseşte, cred, şi o explicaţie a unei tendinţe bizare din politica românească: prezenţa mai mare la vot a celui mai puţin educat electorat. Destui locuitori ai satului dis­ting foarte greu între primar şi deputat. Mulţi nu ştiu ce este o circumscripţie. "Circumscripţia" lor naturală este satul. Unde şansa (imaginată) de a da votul decisiv este brutal mai mare decât într-un oraş mare.

Vă întrebaţi de ce s-a format în România o clasă politică ires­ponsabilă, grupată în partide fără identitate şi drogată cu voturi cumpărate la colţul uliţei, o dată la patru ani? Iată un răspuns: datorită scrutinului proporţional.

E adevărat că există destule democraţii, precum Suedia sau Olanda, unde votul proporţional funcţionează destul de bine. Dar acolo avem de-a face cu o societate bine organizată, cu o cultură politică rodată. Acolo nimeni nu vine să îşi bată joc de electorat, ziua în amiaza mare. Acolo nimeni nu se face că nu pricepe ce scrie în Constituţie sau în regulile de procedură ale Camerelor. Acolo nu există partide care uită seara ce au declarat dimineaţa. Fundamental este că acolo există un grad remarcabil de consens social. Sunt ţări luterane sau calviniste, unde munca e muncă, distracţia e cu măsură, iar cuvintele au consecinţe.

Să mai amintesc că scrutinul la care ne vor chema politicienii peste patru săptămâni, smiorcăind ceva despre "res­ponsabilitatea civică", e unul pur proporţional? Mai spun doar atât: ei sunt nu doar autorii, dar şi produsul unui si­s­tem electoral născut mort. Şi, singurii cu adevărat interesaţi să îl perpetueze dincolo de următoarele alegeri.

NOTĂ

Domnul Cătălin Avramescu este consilier prezidenţial.

Opinia Cititorului ( 13 )

  1. D-le afirmati ca "Sistemul proportional a deschis calea spre Parlament a unor partide necoapte".

    Daca era un sistem electoral majoritar se deschidea calea unor partide coapte? Cand s-ar fi copt si ca urmare a caror factori? 

    Romania ar fi devenit mai democratica cu un singur partid FSN-ist, si ar fi mai democratica cu 2 partide mari? 

    Sistemul majoritar stimuleaza concentrarea politica, mareste stabilitatea partidelor mari si a politicienilor actuali asa cum inamovibilitatea in justitie a stabilizat in functii magistratii corupti. 

    Sigur ca interesul partidelor mari este sa-si asigure continuitatea si stabilitatea in politica, dar intersul romanilor nu coincide cu interesul partidelor si politicienilor.  

    Pentru romani competitia politica este sinonima cu concurenta economica, cu cat e mai mare cu atat democratia are de castigat. 

    Un legislativ obligat sa recurga la negocieri pentru aliante este mai democrat decat unul dominat autoritar de un partid, sau in care doua partide mari fac intelegeri impotriva partidelor mici.

    Dumneavoastra sunteti avocatul partidelor mari, sau al cetatenilor? 

    1. neaplicarea legii si nu sunt neajunsuri provocate de sistemul majoritar.

      Faptul ca s-au inamovibilizat magistratii corupti sau cei inamovibilizati au devenit corupti nu-i apara de rigorile legii. 

      La noi gratie tocmai lipsei de raspundere si posibilitatii de a pasa pisica in curtea vecinului care ti-o azvarle indarat si tot asa functionarii cu functii de conducere, marea lor majoritate ajunsi in astfel de posturi prin numiri politice sau concursuri trucate, au fost incurajati sa nu aplice legea. 

      In SUA lucrurile-s clare: ce s-a facut, bun sau prost in 4 ani de mandat apartine unei singure tabere care nu poate sa azvarle pisica in ograda nimanui. 

      In ultima instanta asa dupa cum etica si logica nu cunosc decat doua categorii: bun si rau, respectiv adevarat si fals tot asa si electoratul n-are nevoie sa discearna decat tot intre doua candidaturi, care e aceea purtatoare a adevarului si care a minciunii. 

      Competitia e chiar cu atat mai acerba in 2 fata de situatia unei intreceri cu mai multi competitori. 

      Niciun partid nu s-ar multumi vesnic cu ideea de a pierde alegerile in schimbul unor avantaje 

      marunte ce nu s-ar compara niciodata cu privilegiul guvernarii. 

      Asa ca intelegerea intre cele doua partide mari de care vorbiti dvs pica.

      Dimpotriva existenta celui de al trei-lea partid indeamna la jocuri de culise si distorsioneaza competitia. 

    Odata, dupa o elucubratzie avrameasca m'am trezit la usha cu doi pedelisti care ma rugau sa semnez pt parlament unicameral... i'am intrebat de argumente si au dat'o cotita cu "cheltuieli mai putzine"...in rest, numai fastaceli. DE CE POVESTESC ASTA? Sunt doua talcuri aici 1. Catzeii de casa ai lui Basescu arunca intai pe piatza media ideile lui voda sa vaza ce iese la popor si analisti...pe'orma apare Base care lanseaza ideea si Boc care aplauda si da din coada de parca asta voia decand lumea. 2. Ca sa'i arat superintelectualului Avramescu ca nu numai tzaranii voteaza dupa sarmale si mititel, ci si "educatzii" domniei sale. Ba chiar exista o clasa (care are impresia ca ...cultura romana incepe cu ei) care sta dresata cu labele in fatza si inghite orice zgarci numai pt ca marinarul cu valetzi si menajere de pe vremea lu ceasca a condamnat comunismul in parlament... dupa care a numit sef peste toate serviciile un securist ceausist (dar asta n'a mai contat)... Boon, revenim la pct 1, adica dupa tonul mieros si dupa regretele ca partidele "saracele" , "necoapte" au venit cu oameni "fara experientza" ma astept sa aud ca tot mai bine era cu FSN'ul ca baietzii de acolo aveau experientza. AU SI ACUM. Si le curge sange cu aceeasi grupa politica... Deja psdistii nu mai trag cu coarnele in Basescu si s'au regasit cu pedelistii pe banci acu cu salariada...

    1. Deci sa nu ne miram daca vom gasi in curand argumente "stiintifice" si "politologice" la o impartzire de ciolan FSN'ista dupa 30 novembre, c'am vazut si suceli mai mari la Basescu, dar vorba lu Liiceanu, "preferatzi consecventza lui Iliescu?"... Pe cat punem pariu Cataline ca intr'o zi cu toate stuchelile auzite pana acu, lu Base n'o sa'i miroasa gura a usturoi cand o vorbi cu psedistii?

      N'am uitat nici de pct 2. Il rog pe onor CONSILIERUL PREZIDENTZIAL, PLATIT DIN BANI PUBLICI, sa ne explice pe ce criterii imparte domnia sa alegatorii in educatzi si needucatzi? Pt ca foloseste pt needucatzi expresia "locuitori ai satului". CUM DOVEDESTE UN FUNCTIONAR PUBLIC ca locuitorul satului "distinge mai greu" decat un locuitor al orasului pe cine si cum voteaza. Mai cititzi datele sociologice domnu consilier, ca intre timp s'a mai cablat si satul, in timp ce cartierele sarace din Bucuresti, abia au curent si ala furat...apoi locuitorii sateleor au fost si prin occident si poate cunosc democratzia mai bine ca dvs...

      ete numiti in epoca marii invalmaseli cederiste s-a procedat la eupurarea securistilor si discipolilor acestora din serviciile cu pricina sau din alte institutii ale statului?

      A mai trait si noi p-aci d-le ''Natafletz''... 

      N'am prea inteles ce combatetzi domnu Iordache... Am facut eo vo comparatzie cu epoca marii invalmasheli? Dar, ca veni vorba, fac acu. Ca tot zicetzi c'atzi trait p'aici, vad ca totusi ATI UITAT ca'n marea invalmaseala era si PD'ul si parca'mi amintesc ke pe'unu din ministri il chema Basescu, ups ce coincidentza de nume... Si mai e o mica DEOSEBIRE> ala de'a pastorit cedereu, Constantinescu ii zice, A RECUNOSCUT ca a fost invins de securitate, pe cand nenea asta de preda anticomunismu la popor, a zis ca el "n'o sa fie niciodata invins de securitate". Pai cum sa fie, cand el e TATA LOR?!!!

      lua nicio hotarare in niciun guvern, asta apropos de prezenta lui Basescu in guvernu' CDR.

      Daca erau atat de viteji taranistii si liberalii de ce n-au iesit la anticipate? 

      Alegeti-ma si pe mine Presedinte daca va e suficienta consolarea ca la sfarsit de mandat sa va declar ca m-au invins serviciile si vremurile.

      Eu nu ma multumesc cu astfel de ipocrizii din partea unora care au avut intreg cascavalu' pe mana.  

      ....care prim/ministru? Ciorbea care o trebuit sa plece tocmai pt ca santaja PD'ul cu ruperea coalitziei? Isarescu care se uita din tribuna la ping'pongul dintre PNL si PD pe tema lui Babiuc? Pai tot voi pretindetzi acu ca PSD'ul a santajat PNL'ul si tot voi spunetzi ca nimic nu se face fara sa vrea PMul... Pai v'o tragetzi singur cu propriile argumente

      Cat despre consolari si scuze, las ca nu mi'e rusine cu presedintele asta "neipocrit" de care zici matale, care in afara de a controla serviciile secrete N'A FACUT NIMIC (nici la Transporturi, nici in Bucuresti, nici la presedentie)! si a dat scuze mai jalnice decat ca l'au batut vremurile si serviciile... Macar Milica a indicat cine i'a fost nashul. Basescu da numai clisee gen "moguli", "grupuri de interese" "baietzi desteptzi", "322" si cu toata haita lui de gabori de la DNA n'a prins pe nimeni cu pantalonii pe vine. Si la sfarsit de mandat o sa'mi spuie ca n'a avut guvernul si d'aia n'o facut nimic precum in Bucuresti n'o facut nimic pt ca n'o avut consiliu. Pana si cainii se imperecheaza in voie in centrul Bucurestiului dupa ce mi'a promis omul infailibil ca ma scapa de ei...iar scuza e ca nu l'a lasat Brigitte Bardot... 

      Si eu, ca asistent universitar la politehnica, mi-am bagat mana pan-la cot in bugetu tarii, nu numai Basescu.

      Ne-am opintit intr-o seara cu Basescu, l-am prins la o cotitura pe Ciorbea si mai apoi si pe Radu Vasile s-am dat iama in buget. 

      Toata haita de care vorbesti de la DNA nu vrea sa-si faca datoria fiind fie amenintata fie mituita. 

      Caz concret: 

      Am fost ''indemnat'' sa nu constat incalcarile legii privind regimul chimicalelor periculoase la ''Doljchim''.

      Procuratura era la un cot distanta de mine si nu s-a sinchisit de sugestiile primite de mine din partea sefilor Agentiei guvernamentale la care lucram atunci, in 2004, asa ca du-te nene cu pesedismele tale de prost gust. 

      Aham pricep, mata lucrai la agentie guvernamentala in 2004 si vii sa'mi vinzi mie castravetzi...ba din ce spui mai reiese ca esti si tainuitor, ca daca n'ai mers mai departe cu sesizarile, cam asa se cheama. Uite cum sta treaba, eu nu pretind ca n'am vazut golaneli si nici ca liberalii is fete mari. Eu spun doar un singur lucru... exista o clasa de fraieri in Romania care viseaza cavaleri pe cai albi si mantuitori ai neamului, dar daca s'ar uita in oglinda ar vedea ca's niste potai jigarite cu un os in gura... ne mai vedem dupa 4 ani in care itzi doresc guvern-presh la pantoful lu Basescu si te astept cu informatzii despre cum dispare coruptzia si cum infloreste Romania...

      Si pour la bonne bouche, vezi ca incurci pesedismele cu cederismele si "te indemnasem" si eo sa nu mai spui ca esti asistent, ca noroc ca nu tre sa scrii "dute" pe tabla c'ar rade fetele de anu I de matale...  

    Daca tot va treziti dimineata, d-le Gheorghe, sa imi comentati articolele, macar cititi cu ceva atentie ce scriu. In alte articole am prezentat clar pozitia mea: sint avocatul cetatenilor, iar in materie de reprezentare politica, abstract vorbind, prefer independentii.

    Iar daca tot comentati, nu ar fi rau sa va informati mai intii. Sistemul majoritar permite o schimbare reala, de substanta, a celor care guverneaza. Nu neaparat in bine, desigur. Dar daca un partid pierde alegerile majoritare, "Opozitie" scrie pe el. Deci e exact opusul "inamovibilitatii" mentionate in comentariul dvs. La noi, D-zeu cu mila... Intra in combinatii si scheme, incit nici nu stii care cu care guverneaza. Nu stiu ce e "democratic" aici. Si despre asta am scris, dar e evident prea mult sa va cer sa va exersati facultatea memoriei.

    Nici geografia sistemelor parlamentare nu va spune nimic, dar va simtiti obligat sa comentati. Scrieti ca "un parlament dominat autoritar de un partid" e mai putin democratic decit unul in care se "negociaza". Probabil aceasta revelatie nu a ajuns in Japonia, Suedia sau Canada, unde avem nenumarate cazuri de dominatie istorica, masiva, a unui partid in legislativ. Si democratia e in stare foarte buna. Italia, in schimb, cu guverne schimbate la 10 luni, este super-democratica dupa aceste criterii ale dvs. Si despre asta am scris, asa incit singurul motiv pentru care am intervenit este pentru a arata altor cititori cam in ce fel se comenteaza in ziua de astazi: fara nici cea mai mica idee despre lucrurile pe care se presupune ca le analizam. 

    1. asa incat singurul motiv pt care am intervenit este pt a arata "altor cititori" cam in ce fel se comenteaza in ziua de astazi: fara nici cea mai mica idee, bla, bla...

      adica batem shaua ca sa priceapa iapa... dar in ruptul capului nu abordam iapa ca sa nu luam o copita in stomac... frustranta lashitate...frustranta pt dumneata 

    la noi apartenenta la un curent politic tine dosr de eticheta nu si de idei, de convingeri. de aceea ceea ce declari seara este cu totul si cu totul diferit de ce declari dimineata negocierile intre partide se fac foarte usor la nivelul convingerilor( ele de fapt nu existat) si foarte greu la nivelul ciolanului pus la bataie. orice neavenit se poate declara ca un reprezentant al "boborului" doar ca sa puna mina pe ciolan.

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb