BLOOMBERG: "Lichiditatea din pieţe se evaporă înainte ca Fed să reducă achiziţiile de active"

M.T.
Ziarul BURSA #Internaţional / 13 august 2021

"Lichiditatea din pieţe se evaporă înainte ca Fed să reducă achiziţiile de active"

Un indicator al lichidităţii din pieţele financiare, al cărui declin a "prevestit" două dintre cele mai puternice crahuri bursiere ale deceniului trecut, transmite din nou semnale de alarmă cu doar câteva luni înainte ca Rezerva Federală a Statelor Unite (Fed) să decidă reducerea ritmului de achiziţii de active, scrie Bloomberg. "Semnalul este obscur, dar a transmis indicii semnificative în trecut", scrie agenţia de presă financiară.

În esenţă, vorbim despre gap-ul dintre ratele de creştere a masei monetare şi a produsului intern brut (PIB) din SUA, un indicator cunoscut analiştilor americani drept "Marshallian K". Acest indicator tocmai a trecut în zona negativă pentru prima dată din 2018, ceea ce înseamnă efectiv că PIB-ul creşte cu o dinamică mai însemnată decât masa monetară M2.

"Evoluţia vine din avansul economic care reduce cantitatea de bani disponibilă", scrie Bloomberg, care adaugă că deficitul ar putea deveni o problemă pentru pieţe într-o vreme în care lichiditatea în exces din pieţe stă la baza raliului multor active financiare ale căror preţuri sunt considerate distorsionate şi decuplate de realitate precum Bitcoin, acţiunile meme sau chiar acţiunile multor companii listate pe Nasdaq, piaţa companiilor de tehnologie din SUA.

"Explicată altfel, revenirea economiei se adapă acum dintr-un vas de punci care, până acum, era doar al pieţei de acţiuni", spune Doug Ramsey, director de investiţii la Leuthold Group.

Cât de relevant este acest indicator? Deşi preţurile acţiunilor au continuat să crească frecvent pe parcursul unor perioade cu valori negative ale aşa-numitului indicator "Marshallian K", tiparul post criză financiară globală - perioadă în care Fed a fost într-un "mod de criză perpetuu", după cum mai spune Doug Ramsey - necesită ceva atenţie.

Marshallian K a căzut sub zero în 2010, an în care indicele S&P 500 a suferit o corecţie de 16%. O scădere similară sub zero în 2018 a prognozat un crah bursier care aproape a pus capăt pieţei "bull" demarată în 2009.

Studiul realizat de Doug Ramsey de la Leuthold este cel mai recent efort de a scoate în evidenţă impactul lichidităţii excesive asupra pieţei bursiere şi de a prognoza perspectiva acesteia pe termen scurt, mai scrie Bloomberg.

Banca centrală a SUA (Fed) este aşteptată să înceapă la finalul anului o reducere a ritmului de achiziţii de active prin care pompează lunar 120 de miliarde de dolari în pieţe - 1,4 trilioane anual -, aşteptare care provoacă în general turbulenţe pe pieţele financiare şi pe Wall Street în condiţiile în care investitorii s-au obişnuit în ultimii 13 ani ca Fed să le acopere pierderile.

În 2013, după anunţul Fed cu privire la reducerea achiziţiilor lunare operate la acea vreme, indicele S&P 500 a înregistrat o corecţie de circa 6% de la maximul de la acea vreme din luna mai. Cotaţiile şi-au revenit ulterior extrem de rapid şi S&P 500 a încheiat 2013 cu un plus 30% faţă de nivelul din debutul lunii ianuarie a anului respectiv.

Unii analişti americani arată totuşi că între momentul prezent şi anul 2013 există diferenţe semnificative la nivel de evaluări.

"Atunci, piaţa bursieră se tranzacţiona la un raport P/E de 15x. Acum este la 22x", spune Matt Maley, strateg-şef pe investiţii la Miller Tabak+Co, adăugând: "Va fi greu pentru piaţă să ignore acest lucru".

Până în prezent nu există niciun fel de efecte la nivelul indicilor bursieri din SUA ca urmare a unui drenaj de lichiditate sugerat de Marshallian K. Din contră, indicele S&P 500 a înregistrat în august noi maxime istorice pentru a şaptea lună consecutiv.

Doug Ramsey avertizează totuşi că deşi piaţa la nivel de indice a continuat să marcheze noi impulsuri pozitive pe creştere, tot mai puţine acţiuni participă la avansul la nivel de indici. Acest lucru ar putea fi cauzat de o scădere a lichidităţii, spune Ramsey, care consideră că zilele cu intrări de lichidităţi abundente în piaţa bursieră sunt deja în trecut.

Indicatorul Marshallian K a trecut în teritoriu negativ în trimestrul al doilea, în condiţiile în care masa monetară M2 a crescut cu 12,7% faţă de trimestrul al doilea din 2020, iar rata de creştere anuală a PIB-ului nominal din SUA a fost de 16,7%. Evoluţia a venit după patru trimestre consecutive cu lichiditate excesivă, adică diferenţa dintre rata de creştere M2 şi rata de creştere PIB a fost de peste 20 de puncte procentuale în favoarea ratei de creştere a masei monetare.

"Marshallian K arată acum că lichiditatea nu doar se deteriorează, ci chiar se contractă - într-o perioadă în care speranţele (implicite la nivel de evaluări) nu au fost niciodată mai mari. Dacă Fed poate să reducă relaxarea cantitativă anul următor fără să provoace un declin, va realiza ceva cu adevărat remarcabil", conchide Doug Ramsey.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. ce articol exceptional!

    Indicatori tehnici! mniam-mniam! :))  

    da, adevarul e ca ne apropiem cu pasi repezi de ce am mai anuntat eu .... un bear market.  

    acum reiterez intrebarile mele existentiale : 

    o luam la vale intr-un bear market ACUM, de saptamana asta .... si dureaza pana in martie 2022 SAU acum e doar o corectie adanca si apoi noi maxime pana la nivelul mentionat de mine SP500 4850-4950 puncte in martie 2022 (si din acel punct abia pentru urmatoarele 12-18 luni un bear market absolut fioros) ?  

    Acestea sunt marile mele intrebari !!!  

    Tinte pentru sp500 :  

    scenariul 1: august 2021-martie 2022 = tinta sp500 1600-1650 puncte 

    scenariul 2 (updatata tinta) : martie 2022- martie/august 2023 = tinta SP500 ... ATENTIE!!! = > 1000-1300 puncte.  

    Ce sa fie oare?  

    Oricum acest articol e de mare valoare!

    Multumesc pentru el!  

    1. ce e mai sus o spun MULT MAI SIMPLU pentru toti oamenii simpli care nu le au cu bursa cu astea....

      Ba om simplu , suntem iar in buza unei perioade gen august 2008 - mai 2009. 

      Ai inteles , om simplu?  

      Vine belea! D-aia gigantica. 

      Acusica sau cel tarziu primavara viitoare.

      Nu e bine, Valentin, mai lasa cafeaua aia

      eu poate o mai dau in caterinci cand scriu dar subiectul e serios si informatiile date sunt pe bune

      Vine corectia!!!

      Ea a inceput in termeni reali! 

      Dureaza pana se face rocada claselor de active tranzactionate in piata. 

      Graficul meu istoric arata 99% urmeaza corectie de trend! 

      Aceasta corectie poate sa fie mascata si de inflatia reala din piete! Bursa poate sa creasca nominal dar real sa creasca cu nici jumate! 

      Pe Ro bursa a cazut in termeni reali in raport cu scumpirile pietei; 

      Ex: cand preturile sar cu 20-30-40-100% cererea se tranteste procentual (cererea reala). 

      PS: recomand sa bagati datele in grafic log scale, o sa dea o variatei frumoasa. 

      semnat comenturi “cretine” 

    S&P500 are PE 45 la momentul acestui coment!!!

    E bula pana la poarta lui Sfantu Petru; pana la Dumnezeu a fost in 2007-2008; bula asta anunta inchiderea unui ciclu din trend ascendent; trend ce intra in termeni reali pe descendent pentru 10-15-20 ani. 

    Vor creste in schimb alte piete in curs de dezvoltare! 

    Cele “”dezvoltate” ating stagnare in termeni reali pana la un alt val de crestere! 

    Atentie a nu se confunda cresterea nominala a pietei bursierr cu cresterea pietei reale (in raport cu inflatia reala / devalorizarea din piata). 

    semnat comenturi “cretine” 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb