BNR sărbătoreşte Săptămâna educaţiei financiare

G.D.
Bănci-Asigurări / 11 aprilie 2023

BNR sărbătoreşte Săptămâna educaţiei financiare

Banca Naţională a României, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Inspectoratele Şcolare Judeţene, a derulat în perioada 3-6 aprilie Săptămâna educaţiei financiare cu scopul creşterii nivelului de conştientizare a importanţei educaţiei financiare în rândul elevilor şi de a celebra Ziua educaţiei financiare ce are loc în fiecare an în data de 11 aprilie, conform unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, echipele de educaţie financiară din sediul central şi din toate sucursalele şi agenţiile BNR din ţară au interacţionat cu elevi şi cadre didactice din peste 200 de unităţi şcolare şi aproape 500 de clase de elevi din ciclul primar, gimnazial şi liceal.

Totodată, începând cu data de 6 aprilie BNR este prezentă în comunitatea de liceeni şi profesori din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar prin înscrierea pe platforma Joblandia (www.joblandia.ro ). Această platformă este dezvoltată de Asociaţia profesională a specialiştilor în resurse umane HR Club Romania şi îşi propune facilitarea realizării de vizite de informare sau documentare la sediile instituţiilor participante.

Implicarea băncii centrale presupune primirea de vizite ale liceenilor, însoţiţi de cadre didactice şi / sau părinţi în orice altă perioadă a anului, fixată de către BNR pentru acest proiect, în vederea:

furnizării de informaţii şi acces direct la mediul de muncă al unor direcţii de specialitate din cadrul BNR, cu posibilitatea de a discuta cu angajaţii băncii într-un cadru organizat, de tipul unor acţiuni punctuale prestabilite cu scopul de a înţelege ce înseamnă a fi economist

prezentării unor noţiuni introductive despre piaţa financiară, dar şi despre oportunităţi şi riscuri financiare

conştientizării importanţei responsabilităţii financiare şi sociale atât individuală cât şi colectivă, prin cooptare în proiecte şi campanii de educaţie financiară

prezentarea istoriei şi funcţiilor băncii centrale

furnizării de informaţii despre instituţiile monetare europene şi internaţionale

Acest demers este parte a preocupărilor constante ale băncii centrale de a promova importanţa educaţiei economice şi financiare, susţinute şi prin programele şi proiectele derulate la nivel naţional încă din 2009 şi cuprinse în Strategia multianuală de acţiune în domeniul educaţiei financiare a Băncii Naţionale a României, se menţionează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb