BNS: CE a constatat, încă o dată, că dialogul social este lipsit de consistenţă în România

S.B.
Miscellanea / 8 noiembrie 2022

CE a constatat, încă o dată, că dialogul social este lipsit de consistenţă în România

Comisia Europeană recomandă Guvernului României să implementeze o nouă Lege a dialogului social prin care să fie deblocate negocierile colective, mai ales că acesta este şi un jalon cuprins în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ce ar trebui îndeplinit până la final de an, susţin reprezentanţii Blocul Naţional Sindical, informează Agerpres.

"BNS informează că ieri, 7 noiembrie 2022, la Bruxelles, a avut loc reuniunea Comitetului pentru Ocuparea Forţei de Muncă (EMCO). Principala temă a reuniunii a fost evaluarea stadiului dialogului social în fiecare ţară membră a Uniunii Europene. Cu această ocazie, Comisia Europeană a constatat, încă o dată, că dialogul social este lipsit de consistenţă în România. Comisia Europeană recomandă Guvernului României să implementeze o nouă Lege a dialogului social prin care să fie deblocate negocierile colective, mai ales că acesta este şi un jalon cuprins în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ce ar trebui îndeplinit până la final de an. Astfel, pe zona de dialog social, România, alături de alte şapte state, este în continuare monitorizată de Comisia Europeană, în domeniul dialogului social", se menţionează într-un comunicat al BNS.

Reprezentanţii confederaţiei sindicale afirmă că nu au existat dezbateri asupra proiectului de lege privind dialogul social în perioada recentă, adăugând că sunt situaţii în care partenerii sociali sunt consultaţi doar de formă.

Pe de altă parte, Comisia Europeană a constatat că, pentru perioada de programare 2021-2027, România a făcut paşi concreţi pentru consolidarea capacităţii instituţionale a partenerilor sociali. Asta pentru că a prevăzut fonduri europene ce pot fi alocate partenerilor sociali pentru a realiza studii, cercetări sau pentru a dezvolta politici publice, arată BNS. În plus, Comisia a constatat că România are un Comitet de monitorizare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, structură din care fac parte şi partenerii sociali.

Comitetul pentru Ocuparea Forţei de Muncă este principalul organism consultativ în domeniul ocupării forţei de muncă al Comisiei Europene.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. "CE a constatat,că dialogul social este lipsit

    de consistenţă în România", 

    parca in UE ar exista asa ceva, de exemplu despre: 

    - migratie 

    - LMBTQ+ 

    - suveranitatea statelor membre UE

    - sprijinirea noenazistilor din Ucraina 

    1. Dialogul social trebuie prima oara purtat cu federatia trolilor.

      "După ce președintele Macron a avertizat că Rusia va continua să submineze democrațiile, revista franceză Le Point ne invită în fabrica de troli a lui Vladimir Putin. O uzină a dezinformării care lucrează la foc continuu. 

      Este vorba despre o clădire cenușie cu trei etaje din Sankt Petersburg. Zi și noapte, sute de tineri stau aici în fața computerelor. Misiunea lor: să inunde rețelele sociale cu știri false. Aici își are sediul agenția oligarhului rus Evgheni Prigozhin, de 58 de ani, un apropiat al lui Putin. 

      Agenția are obiective mărețe, căci trebuie să se ridice la nivelul titlului de glorie pe care și l-a făcut, anume acela de a fi interferat în procesul electoral pentru alegerile prezidențiale din SUA din 2016 și apoi în alegerile pentru camera Reprezentanților, doi ani mai târziu. 

      Se estimează că agenții ruși ar fi postat zeci de mii de mesaje prin intermediul conturilor false, cu scopul de a influența decizia unui număr de 120 de milioane de alegători. 

      Cuvântul de ordine în această ”uzină a trollilor” este unul singur: Productivitate. 

      Mărturii ale unor foști recruți spun că un astfel de individ lucrează uneori 12 ore pe zi, cu o singură oră de pauză. Odată așezat în fața computerului, angajatul, cu un singur click, află tema cea mai populară la momentul respectiv. 

      Potrivit fișei postului el trebuie să posteze cel puțin 135 de comentarii pe zi, de 200 de semne fiecare. Nu se poate trișa, întrucât, până când lungimea minimă nu este atinsă, textul rămâne în roșu și există supraveghetori care urmăresc, peste umăr, ce face angajul respectiv. 

      Se lucrează în ritm alert, mai ales că salariile nu sunt mici (peste 1000 de euro pe lună), pentru un post care în fond nu necesită o calificare specială. În plus, se pot acorda și bonificații de 30%, pentru postările care primesc cele mai multe interacțiuni. Dar și amenzi, dacă punctul de vedere pro-rus nu are câștig de cauză, notează Le Point."

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb