Premierul Emil Boc a dat asigurări astăzi că, în primăvara lui 2012, va fi terminată autostrada Bucureşti-Ploieşti, conform Realitatea.net.
"Practic este gata în decembrie, cu excepţia unui pod extrem de important şi care, din nefericire, nu va putea fi finalizat. În rest, este gata. Asta înseamnă că în primăvara viitoare, aprilie cel târziu, Bucureşti-Ploieşti e terminată. Acum suntem în fază finală cu aprobarea documentaţiei la Ministerul Transporturilor pentru ce înseamnă Comarnic-Braşov, un proiect mare, de anvergură, în parteneriat public-privat", a adăugat Boc, prezent la Poiana Braşov, unde inspectează dezvoltarea şi reabilitarea domeniului schiabil.