Bogdan Aurescu efectuează o vizită oficială la Budapesta

V.G.
Politică / 15 noiembrie 2022

Bogdan Aurescu efectuează o vizită oficială la Budapesta

Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu, va efectua, astăzi, o vizită oficială la Budapesta, la invitaţia omologului ungar, Peter Szijjarto, cu care va avea consultări politice, informează MAE, potrivit Agerpres.

Şeful diplomaţiei române va mai avea şi întrevederi cu reprezentanţi ai minorităţii române din Ungaria, precum şi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri românesc din ţara amintită.

Vizita lui Bogdan Aurescu în Ungaria are loc în continuarea vizitelor din acest an, la Bucureşti, ale preşedintelui Ungariei, Katalin Novak (7 septembrie) şi ministrului ungar de Externe, Peter Szijjarto (12 iulie), adaugă MAE.

Sursa menţionată mai arată că această vizită reprezintă şi marcarea unui moment simbolic pentru ansamblul relaţiilor bilaterale româno-ungare: împlinirea a 20 de ani de la semnarea, la Budapesta (29 noiembrie 2002), a Declaraţiei de Parteneriat Strategic între Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare pentru Europa Secolului XXI, instrument fundamental care a structurat cooperarea dintre cele două state pe baze noi, moderne.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. pe unde se duce piticul asta , incaseaza de peste tot , mai bine tineti-l acasa !

    1. Face i Ventura la ce a lăsat Gojdu

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb