Bogdan Aurescu va efectua, în perioada 24 - 26 iunie, un turneu regional în Caucazul de Sud

S.B.
Miscellanea / 23 iunie 2021

Bogdan Aurescu va efectua, în perioada 24 - 26 iunie, un turneu regional în Caucazul de Sud

Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu efectuează, în perioada 24 - 26 iunie, un turneu regional în Caucazul de Sud, însoţit de şefii diplomaţiilor din Austria, Alexander Schallenberg şi Lituania Gabrielius Landsbergis, în baza mandatului încredinţat de Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate Josep Borrell, informează news.ro.

Cei trei miniştri de Externe vor pleca în deplasare împreună, de la Bucureşti, cu o aeronavă asigurată de partea română, iar turneul cuprinde vizite în Republica Azerbaidjan, Republica Armenia şi Georgia. Delegaţia formată din cei trei miniştri de externe europeni va fi completată de Reprezentantul Special al Uniunii Europene pentru Caucazul de Sud şi criza din Georgia, Toivo Klaar, precum şi de alţi diplomaţi din cadrul Serviciului European de Acţiune Externă.

"Demersul reprezintă un prim rezultat concret al propunerilor avansate de ministrul Bogdan Aurescu la reuniunea informală a miniştrilor afacerilor externe (format Gymnich) de la Lisabona (27 mai), când au fost discutate, la iniţiativa ministrului român, susţinută de alţi 10 omologi (Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Suedia), situaţia conflictelor prelungite din Vecinătatea Estică, precum şi instrumentele concrete prin care UE poate să fie mai eficientă şi mai activă în rezolvarea acestora", mai indică sursa citată.

Conform sursei menţionate, în cadrul intervenţiilor avute cu prilejul reuniunii Gymnich, ministrul Bogdan Aurescu a arătat, între altele, că persistenţa acestor conflicte afectează negativ stabilitatea şi securitatea regionale, grevează asupra posibilităţilor de dezvoltare ale regiunilor afectate şi restrâng exercitarea deplină a drepturilor de bază ale populaţiei din zonele respective. Pornind de la această evaluare larg împărtăşită, la finalul reuniunii s-a decis implicarea sporită a Uniunii Europene şi a statelor membre în consolidarea sprijinului politic pentru Partenerii Estici, inclusiv prin efectuarea de vizite de nivel înalt.

Astfel, o primă iniţiativă în acest sens, coordonată împreună cu Înaltul Reprezentant Josep Borrell şi cu Serviciul European de Acţiune Externă, este turneul în cele trei state din Caucazul de Sud. Cei trei miniştri ai afacerilor externe vor avea un program consistent de întrevederi la Baku, Erevan şi Tbilisi, care va include primiri la cel mai înalt nivel (preşedinte, premier) şi consultări extinse cu omologii din cele trei state vizitate.

Scopul vizitei este de a întări profilul geopolitic al UE în propria vecinătate, de a creşte implicarea şi rolul UE în soluţionarea conflictelor prelungite din regiune, precum şi de a eficientiza şi creşte coeziunea Politicii Externe şi de Securitate Comune şi de a asigura o implicare mai activă, directă, a statelor membre şi a instituţiilor europene, inclusiv prin acţiuni comune. Cei trei miniştri vor arăta că UE îşi propune să promoveze soluţionarea cuprinzătoare şi durabilă a conflictelor prelungite, inclusiv prin sprijin pentru stabilizarea situaţiei din teren, reconstrucţia post-conflict şi implementarea de măsuri pentru creşterea încrederii.

"Demersul celor trei şefi ai diplomaţiilor va contribui, astfel, la consolidarea unei agende pozitive a UE în regiune şi exprimarea unui sprijin clar, al UE şi al statelor membre, pentru stabilitatea şi securitatea acesteia. Astfel, cei trei miniştri de externe europeni vor transmite un semnal puternic în ceea ce priveşte deschiderea şi interesul UE de a sprijini o cooperare extinsă între ţările din Caucazul de Sud, inclusiv prin intermediul oportunităţilor din cadrul Parteneriatului Estic. De altfel, stimularea unei cooperări crescute între statele din regiune pe tema conflictelor prelungite a fost una dintre propunerile avansate de ministrul român de externe la reuniunea Gymnich din mai de la Lisabona. De asemenea, turneul va viza pregătirea Summitului Parteneriatului Estic din decembrie", potrivit comunicatului de presă al MAE.

Acest turneu prezintă un interes crescut pentru România, pentru care Caucazul de Sud este o zonă de interes geopolitic prioritar, iar soluţionarea conflictelor prelungite din regiunea Mării Negre reprezintă un obiectiv strategic, conchide sursa amintită.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb