Bogdan Diaconu a depus la Camera Deputaţilor un proiect de anulare a imunităţii miniştrilor

Elena Deacu
Politică / 16 martie 2015

Deputatul independent Bogdan Diaconu a depus astăzi în Parlament un proiect pentru a se modifica Legea răspunderii ministeriale, astfel încât miniştrii să poată fi anchetaţi fără aprobarea preşedintelui sau a Parlamentului.

Potrivit acestuia, proiectul de lege propune modificarea legii 115/1999 privind răspunderea ministerială, cu modificările şi completările ulterioare, republicată, în sensul facilitării actului de justiţie în cazul miniştrilor sau a foştilor miniştri.

"Mai multe cazuri în care foşti miniştri au scăpat de urmărirea penală pe baza legii 115/1999 au transformat Parlamentul, din nou, într-o pavăză împotriva actului de justiţie, ceea ce nu este în spiritul Constituţiei, chiar dacă aceasta prevede expres la Articolul 109, Răspunderea membrilor Guvernului, alin. (2), că «Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor»", se arată în comunicatul transmis de deputat.

Conform lui Bogdan Diaconu, propunerea legislativă respectă însă acest articol constituţional în sensul că cele trei instituţii sunt singurele care pot cere urmărirea penală a actualilor sau foştilor membri ai Guvernului, doar că instituie obligativitatea acestor instituţii de a cere urmărirea penală atunci când le este solicitată de autorităţile prevăzute de lege. În cazul celor două Camere ale Parlamentului, cererea de urmărire penală va fi operată de Birourile Permanente fără a dezbate probele din dosar şi fără a supune la vot nici în cadrul Biroului, nici în plen, pentru că nu este de competenţa şi de autoritatea parlamentarilor să decidă validitatea unor probe din justiţie, în caz contrar având de a face cu o imixtiune gravă a puterii legislative în puterea judecătorească, ceea ce încalcă principiul fundamental al separării puterilor în stat.

"Votul parlamentarilor pe baza analizei dosarului celui pentru care se cere urmărirea penală este o aberaţie a statului de drept din România de la această oră şi este similară, prin răsturnare de situaţie, cu intervenţia procurorilor sau a judecătorilor în plenul Parlamentului pentru a decide dacă o lege trebuie votată sau nu, ceea ce este absurd", subliniază deputatul.

Celor trei instituţii numite expres de Constituţie ca fiind singurele care pot cere urmărirea penală în cazul membrilor Guvernului li se dă şi un termen de maxim trei zile pentru a face în mod obligatoriu acest lucru, această modificare vizând evitarea amânărilor folosite până acum ca modalitate de a-i scăpa pe miniştrii de justiţie.

Diaconu menţionează că atât Procurorul General al României, cât şi procurorul-şef al DNA au solicitat recent anularea imunităţii miniştrilor şi foştilor miniştri pentru că aceasta este folosită pentru a evita total actul de justiţie.

În cazul membrilor Guvernului care au şi calitatea de deputaţi sau senatori, se aplică, în plus, ca şi în cazul tuturor parlamentarilor, nevoia acordului Camerei din care fac parte în cazul procedurilor excepţionale de percheziţie, arestare sau reţinere. Aceste drepturi sunt însă prevăzute de Constituţie la ARTICOLUL 72, Imunitatea parlamentară, care precizează la alin. (2) că "Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor".

Chiar dacă o modificare a Constituţiei se impune pe viitor pentru a păstra imunitatea parlamentară şi cea ministerială doar pentru declaraţii politice şi pentru vot, în condiţiile prezentei Constituţii, modificarea pe care Diaconu o propune la Legea 115/199 este "în măsură să evite transformarea Parlamentului într-un zid de protecţie a corupţiei fără să afecteze norma constituţională actuală".

De menţionat că articolul 16 din Legea 115/1999 a fost deja declarat neconstituţional de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1133/2007, dovedindu-se astfel că acest text de lege are lacune serioase şi că necesită o modificare profundă.

Având în vedere argumentele mai sus exprimate, Bogdan Diaconu consideră oportună adoptarea prezentei propuneri legislative, iniţiată de domnia sa şi deputaţii independenţi Virgil Guran şi Paul Dumbrăvanu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb