BOGDAN MAIOREANU, ANALIST ETORO: "Europenii sunt mai preocupaţi de energie decât de inflaţie"

F.D.
Internaţional / 10 octombrie 2022

"Europenii sunt mai preocupaţi de energie decât de inflaţie"

În timp ce inflaţia erodează puterea de cumpărare a populaţiei, într-un sondaj recent, respondenţii estimează că veniturile lor vor creşte în următorul an, dar mai puţin decât cheltuielile. Pentru europeni, criza energetică este principala preocupare a gospodăriilor, în condiţiile în care păşim în prima lună de iarnă, spune Bogdan Maioreanu, analist eToro, conform unui comunicat de presă remis Redacţiei.

Potrivit unui sondaj realizat de firma de consultanţă McKinsey, pentru cea mai mare parte a lumii inflaţia este principalul motiv de îngrijorare legat de creşterea economică în următoarele 12 luni, dar nu şi pentru Europa. Respondenţii de pe continentul nostru sunt mai îngrijoraţi de preţurile volatile ale energiei decât de inflaţie per ansamblu. Problema energiei este un motiv de îngrijorare şi pentru companii, conducând la creşterea costurilor pentru toţi respondenţii, cu excepţia celor din America de Nord. Acolo, salariile sunt principalul motiv de îngrijorare, ceea ce arată că atât cei care au răspuns sondajului dar şi Fed-ul au acelaşi obiectiv.

Cel mai recent sondaj al Băncii Centrale Europene în rândul consumatorilor arată că aceştia se aşteaptă ca veniturile lor nominale să se majoreze în medie cu 1,0% în următoarele 12 luni, în creştere de la 0,8% în iulie. Tinerii se aşteaptă la creşteri mai mari ale veniturilor lor decât celelalte grupe de vârstă. La întrebarea "cu cât credeţi că sunt mai mari/mai mici cheltuielile gospodăriei dvs. în prezent, comparativ cu cele de acum 12 luni", respondenţii au indicat o creştere la 5,8%, de la 5,4% în urmă cu o lună. Sondajul acoperă Franţa, Olanda, Italia, Belgia, Spania şi Germania.

În România, cele mai recente date arată că în T2 2022 venitul mediu al gospodăriei a ajuns la 6241 de lei. Cheltuielile totale medii ale unei gospodării au reprezentat 86,1% din veniturile totale. Veniturile unei gospodării provin în proporţie de 67,6% din salarii, 19,9% din protecţia socială, cum ar fi pensiile, plăţile pentru şomaj, maternitate şi concedii medicale, iar 6% au fost venituri în natură din producţia locală.

Dacă ne uităm la structura cheltuielilor românilor, este uşor de observat că cele mai multe venituri sunt destinate consumului - 61,5% şi impozitelor - 32,4%. Doar 0,8% din cheltuieli sunt direcţionate către investiţii. Alimentele reprezintă 35,1% din cheltuieli, cheltuielile casnice, inclusiv utilităţile sunt de 15,5%, tutunul şi băuturile alcoolice - 7,8%, acelaşi procent ca şi transportul iar îmbrăcămintea şi încălţămintea - 7,3%.

Prin urmare, nu este o surpriză faptul că datele privind comerţul cu amănuntul din august au fost foarte bune. Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), comparativ cu luna precedentă, a crescut în ansamblu cu 2,7%, datorită creşterilor vânzărilor de produse nealimentare (+3,8%), vânzărilor alimentelor, băuturilor şi tutunului (+2,3%) şi a comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+1,2%), arată sursa citată.

Inflaţia, aşa cum e percepută de consumatorii europeni, în ultimele 12 luni a continuat să crească, conform sondajului BCE. Întrebaţi cât de mult sunt mai mari sau mai mici preţurile în ţara dumneavoastră comparativ cu cele de acum 12 luni, oamenii au răspuns cu o medie de 8%, mai mare cu 0,1% faţă de rezultatele din luna iulie. Tinerii, persoanele cu vârste sub 35 de ani, percep creşteri mai mici ale preţurilor decât celelalte grupe de vârstă. Estimările privind inflaţia pentru următoarele 12 luni au rămas stabile la 5%, în timp ce inflaţia estimată pentru următorii trei ani a rămas la 3%, mai spune Bogdan Maioreanu, analist eToro.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. tot aia!!

    una e declarata alta e reala la buzunar! 

    s c cret 

    sondajul este facut de pieleanu sau dancu , adica de inflatie se bucura sau cum ?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb