Cheltuielile pentru apărare vor creşte structural în întreaga lume, odată cu noua normalitate a tensiunilor geopolitice şi cu sfârşitul dividendelor de pace de mai multe decenii. Deşi suntem încă departe de cheltuielile de peste 6% din PIB-ul global din anii 1960, a început o nouă cursă a înarmării, ţările europene crescând rapid ritmul în faţa ameninţărilor venite din partea Rusiei, spune Bogdan Maioreanu, analist eToro.
Potrivit sursei citate, anul trecut, cheltuielile mondiale pentru apărare au fost în medie de 2,3% din PIB-ul global, adică 2.400 de miliarde de dolari, o creştere de 6,8% în termeni reali faţă de 2022. Dar suntem încă departe de maximele acestora din timpul Războiului Rece, nivelul actual fiind cu peste 60% mai mic decât cel de atunci.
"La nivel mondial, SUA are de departe cele mai mari cheltuieli în domeniul apărării, cu bugetul său de peste 900 de miliarde de dolari, reprezentând 37% din cheltuielile globale, fiind de trei ori mai mare decât cel al Chinei, care este următorul mare jucător. Aceste două ţări adună peste jumătate din cheltuielile totale de apărare ale lumii. Rusia este ţara cu cel de-al treilea cel mai mare buget militar la nivel global, de aproximativ 100 de miliarde de dolari. Lumea arabă conduce în topul cheltuielilor cu apărarea ca proporţie din PIB, cu aproape 5%, în timp ce Europa occidentală se află în urmă, cheltuielile sale militare fiind adesea sub obiectivul minim al NATO, de 2,0% din PIB, despre care se vorbeşte adesea. Dar a început să recupereze decalajul şi are una dintre cele mai rapide rate de creştere a cheltuielilor cu apărarea la nivel global", precizează analistul eToro.
În 2023 România s-a aflat pe locul 39 în topul ţărilor în funcţie de cheltuielile de apărare, un salt de un loc în clasament de pe poziţia 40 în 2022. Cheltuielile noastre pentru apărare au fost estimate la 5,6 miliarde de dolari (1.6% din PIB) faţă de 2022 când au scăzut cu 4,5%, dar în ultimii 10 ani cheltuielile militare ale României au crescut cu 95%. În regiunea noastră, Polonia se clasează pe locul 14 la nivel global, un salt de pe locul 19 în 2022, cu o suma alocată armatei estimată la 31,6 miliarde de dolari. Polonia şi România sunt singurele ţări foste comuniste prezente în acest clasament întocmit de Institutul Internaţional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm.
Cu toate acestea, mai multe cheltuieli nu înseamnă întotdeauna o performanţă mai bună a acţiunilor companiilor din industria de apărare. Acesta este unul dintre motivele pentru care ETF-ul companiilor de apărare din SUA (ITA) a rămas în urma S&P 500 în ultimul an. Există mai multe cauze pentru acest lucru. Creşterea industriei este multianuală şi depinde de sistemele de armament, iar lanţurile de aprovizionare sunt afectate de penuria indusă de pandemie şi de inflaţie, în timp ce contractele guvernului american tind să aibă preţuri fixe, ceea ce a afectat marjele de profit ale companiilor. De asemenea, nu toate cheltuielile suplimentare pentru apărare sunt folosite pentru înzestrare, ci se duc şi în salarii, locuinţe şi pensii, arată sursa citată.
Pe de altă parte, acţiunile companiilor de apărare mai mici şi mai puţin diversificate din Europa au avut mult mai mult succes. Rolls Royce este cea mai performantă companie europeană de acest gen în Stoxx 600 în ultimul an, Leonardo din Italia fiind pe locul trei, iar Rheinmetall din Germania pe locul şase.
În timp ce un conflict internaţional este citat ca fiind al treilea motiv de îngrijorare pentru investitorii individuali la nivel global, procentele au crescut de la sfârşitul anului trecut până în primul trimestru în toate ţările participante la sondajul eToro Retail Investor Beat, cu excepţia Germaniei, unde au rămas la fel. Cel mai mare procent de investitori care consideră că un potenţial conflict internaţional reprezintă principala îngrijorare pentru performanţa portofoliilor lor sunt danezii, cu 25%, urmaţi de polonezi (24%), francezi (23%) şi olandezi (22%). Cei mai puţin îngrijoraţi sunt investitorii individuali americani (7%), urmaţi de australieni (11%) si britanici (14%). În ciuda proximităţii războiului din Ucraina, doar 15% dintre investitorii români sunt îngrijoraţi de faptul că un conflict internaţional major le-ar putea afecta portofoliile.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.05.2024, 15:38)
Nimeni nu stie cu exactitate care sunt capacitatile militare reale ale Rusiei si ale SUA dar nici cele ale Chinei sau ale NATO.Razboiul din Ucraina ne-a aratat o coruptie extrordinara la nivel militar in Rusia si China(decesele inexplicabile stau marturie) dar nu avem nici cunostiinta daca NATO are in portofoliu tot ceea ce pretinde ca are .Una peste alta fapticul nu a corespuns cu scripticul .Din punct de vedere militar UE si structurile NATO european (deja trebuie sa facem diferenta intre cele doua NATO) sunt favorizate .Vechile echipamente militare sunt distruse in Ucraina si inlocuite cu noi tehnologii ce si-au dovedit performanta in razboi .Costurile sunt uriase dar UE are aceasta capacitate monetara .Toate celalalte natiuni sunt burdusite cu armament neperformant de proasta calitate cumparate de prin Rusia sau China .Aflate in fata acestui adevar (natiunile occidentale nu au intrat in razboi cu armament ultra sofisticat ) si Rusia si China cer pace .Chiar azi si Putin si XI doresc pace .Urmeaza ca aceste capacitati militare sa fie aratate .