BOMBA DE LA LOTERIE, ÎN CURTEA FINANŢELOR Surse: "Ministerul Finanţelor va verifica achiziţia terminalelor loteristice"

ANCUŢA STANCIU
Ziarul BURSA #Companii / 5 septembrie 2017

Verificările vor fi efectuate la cererea Consiliului de Administraţie

Consiliul de Administraţie al Loteriei Române a cerut, în 23 august, Ministerului Finanţelor Publice, acţionarul majoritar al companiei, să demareze un control privind procedura de achiziţie şi contractul de furnizare a terminalelor loteristice dintre Loteria Română şi asocierea S&T-Safran Identity&Security, întrucât au apărut unele suspiciuni privind această licitaţie, ne-au declarat surse apropiate situaţiei.

Acestea susţin: "Fostul director general Mihai Păduraru, care a stat pe funcţie doar zece zile, a sfidat, practic, actualul Consiliu de Administraţie şi a semnat contractul cadru dintre Loteria Română şi asocierea S&T-Safran Identity&Security fără mandat din partea Consiliului. Deşi membrii Consiliului de Administraţie i-au cerut o notă de informare cu privire la acest contract, chiar cu câteva zile înainte de şedinţă, totuşi Mihai Păduraru a decis să-l semneze de unul singur şi doar să aducă la cunoştinţa membrilor Consiliului de Administraţie că l-a semnat. În această vară au tot apărut suspiciuni privind această procedură de achiziţie. De aceea, Consiliul de Adminsitraţie a decis să ceară unei direcţii specializate din Ministerul de Finanţe verificarea legalităţii întregii proceduri".

Săptămâna aceasta, reprezentanţii Loteriei trebuie să semneze şi primul contract subsecvent în urma încheierii contractului cadru, pentru că, fără acesta şi cele care urmează să fie semnate, contractul cadru nu se poate derula. Sursele citate ne-au spus: "Specialiştii de la Ministerul Finanţelor vor verifica întreaga procedură de achiziţie, semnarea contractului, caietul de sarcini. Din informaţiile noastre, contractul este în regulă, însă trebuie să obţinem şi opinia specialiştilor. Dacă se va dovedi că nu s-a respectat ceva din acest contract sau s-a acţionat ilegal, vom sesiza organele statului. Până la finalizarea verificărilor, contractele subsecvente nu se vor semna".

Loteria Română a semnat, în această vară, un contract controversat de furnizare a unui număr de 2.181 de terminale loteristice. Furnizorul sistemului loteristic este asocierea S&T România SRL - Safran Identity&Security, iar valoarea contractului se ridică la circa 8 milioane de euro. Sorin Constantinescu, expert în combaterea criminalităţii economico-financiară în domeniul jocurilor de noroc şi fost consilier al Loteriei Române, a acuzat că echipamentele pe care Loteria Română le-a solicitat, în cadrul acestei licitaţii, au aceleaşi funcţii ca echipamentele deja existente în sediile companiei, instalate acum patru ani de firma Novomatic în cadrul contractului pentru aparatele VLT. Totodată,domnia sa a mai spus că valoarea contractului este nejustificat de mare: "Toată această licitaţie nu are nici o logică, decât că există cineva care vrea să pună mâna pe nişte bani ai Loteriei, din nou. Un terminal din caietul de sarcini al acestei licitaţii, pe piaţa internaţională, costă în jur de 1000 de dolari sau euro. Pentru 2.181 de terminale loteristice, preţul ar fi 2,18 milioane de euro, nu şapte milioane de euro".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb