Berlin, 19 Aprilie 2007 - Bombardier Transportation a primit o comandă pentru 53 vagoane supraetajate pentru Deutsche Bahn AG (DB) - cel mai mare transportator european de marfă şi călători - în valoare de aproximativ 72 milioane de euro (92 milioane USD). Această comandă este o opţiune a contractului cadru din 2003 care a inclus o comandă iniţială de 298 de vagoane etajate şi o opţiune pentru alte 300.
Această comandă marchează continuarea unei poveşti de succes unice. Numai în Germania peste 1400 de vagoane supra-etajate Bombardier îşi dovedesc utilitatea în exploatare cotidiană. Aceste vagoane etajate încep să fie, de asemenea, din ce în ce mai populare printre călătorii din alte ţări incluzând Luxemburg, Danemarca şi Israel.
Cea mai nouă generaţie de vagoane etajate a avut în mod deosebit un mare succes în Germania. În timpul expoziţiei mondiale InnoTrans din 2006 din Berlin, Germania, Bombardier Transportation a câştigat o recunoaştere specială din partea Deutsche Bahn pentru calitatea excepţională şi fiabilitatea vagoanelor sale.
Cele treisprezece vagoane motor şi cele patruzeci de vagoane intermediare cu podea coborâtă sunt fabricate la fabrica Bombardier din Görlitz, Germania iar boghiurile sunt livrate de echipa companiei din Siegen, tot din Germania.
Dr. Klaus Baur, Directorul Sucursalei din Germania a Bombardier Transportation, explică: "Vagoanele etajate ale Bombardier constituie un element esenţial al conceptului de transport al Deutsche Bahn. Vehiculele noastre ajută la oferirea unui serviciu de transport punctual şi asigură un nivel înalt de confortului pentru călători. Mai mult decât atât, vagoanele etajate sunt economice, în consecinţă contribuie la reducerea costurilor."
Vagoanele etajate fabricate pentru reţeaua ferată suburbană din Dresden vor fi livrate ca şi vagoane intermediare şi motor şi includ climatizare completă în ambele zone, atât în clasa I cât şi în clasa a doua. Compartimentele spaţioase multi-funcţionale, uşile largi realizate pentru a permite accesul persoanelor cu dizabilităţi dar şi sistemele electronice de informare asigură o experienţă de transport plăcută şi în concordanţă cu vremurile noastre şi de asemenea o rulare silenţioasă a vagoanelor. Vagoanele intermediare moderne oferă un acces facil, cu podea coborâtă, oferind o trecere aproape la nivel.
Notă către editori:
Urmează informaţii importante despre companie - date şi cifre, precum şi date de contact.
O fotografie este disponibilă la: http://www.transportation.bombardier.com/photography.jsp
Despre companie - date şi cifre
Despre Bombardier Transportation
Sediul global al Bombardier Transportation este localizat la Berlin, Germania iar compania desfăşoară activităţi în peste 60 de ţări. Compania a livrat un număr total de peste 100.000 de vehicule în toată lumea. Grupul oferă cel mai extins portofoliu de produse şi este recunoscut drept liderul global al sectorului feroviar.
Despre Bombardier
Lider mondial de soluţii inovatoare de transport, de la aeronave regionale si avioane de afaceri până la echipamente pentru transportul feroviar, sisteme şi servicii, Bombardier Inc. este o corporaţie globală cu sediul în Canada. Cifra sa de afaceri pentru anul fiscal finalizat la 31 ianuarie 2007 a fost de 14,8 miliarde USD iar acţiunile sale se tranzacţionează pe bursa de mărfuri din Toronto (BBD). Ştiri şi informaţii sunt disponibile la www.bombardier.com.