Premierul britanic Boris Johnson a primit, vineri, prima doză din vaccinul pentru Covid-19 al AstraZeneca şi a cerut populaţiei să facă acelaşi lucru, afirmând că "nu a simţit nimic, informează news.ro.
Johnson, în vîrstă de 56 de ani, a fost vaccinat în acelaşi spital unde în urmă cu aproape un an a fost internat într-o unitate de terapie intensivă şi i s-a administrat oxigen printr-un tub în nas, după ce a contractat virusul şi s-a îmbolnăvit grav.
Ulterior, el a spus că era atât de bolnav, încât au fost elaborate planuri cu privire la modul în care să îi fie anunţată moartea.
"Nu am simţit nimic. A fost foarte bine, foarte repede", a spus Johnson după ce a primit injecţia la Spitalul St Thomas din Londra.
Aceasta mai spus: "Nu îl pot recomanda mai mult, toată lumea când primeşte notificarea pentru a merge la vaccinare, îi rog să meargă să o facă, este cel mai bun lucru pentru voi, cel mai bun lucru pentru familia vastră şi pentru toţi ceilalţi."
Imaginile îl arătă pe premier purtând o mască neagră, o cămaşă şi o cravată cu mâneca suflecată, în timp ce o asistentă îi administrează vaccinul.
Marea Britanie a doborât, vineri, recordul pentru cele mai multe vaccinări împotriva Covid-19 administrate într-o singură zi, în timp ce aproape jumătate dintre adulţi au primit deja prima doză, campania de vaccinare dun această ţară fiind una dintre cele mai rapide din lume.
Acest succes i-a ajutat pe conservatorii de la guvernare să recâştige avansul faţă de principalului partid de opoziţie, laburist, în sondajele de opinie, după ce primul ministru a fost acuzat anul trecut că a acţionat prea încet pentru a opri răspândirea virusului.
Johnson a fost vaccinat, în timp ce ţările europene au reluat vineri utilizarea vaccinului AstraZeneca, după ce autorităţile de reglementare au declarat că beneficiile acestuia depăşesc orice riscuri legate de formarea unor cheaguri de sânge la persoanele imunizate.
Ţări precum Germania şi Franţa şi-au anulat decizia de a întrerupe temporar utilizarea vaccinului AstrZeneca.
Vaccinul AstraZeneca, dezvoltat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Oxford, a fost, de asemenea, în centrul tensiunilor dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană, după ce Bruxelles-ul şi-a exprimat furia din livrărilor insuficiente din Marea Britanie, potrivit news.ro.