Ţara noastră participă, în perioada 13-17 aprilie, la expoziţia de echipamente şi tehnică militară LAAD Defence and Security 2015, organizată în Rio de Janeiro (Brazilia), România urmărind să reia parteneriatul industrial cu ţările sud-americane, potrivit unui comunicat trimis astăzi de Ministerul Economiei.
Din delegaţia română, fac parte Sorin Encuţescu (secretar de stat pentru industria de apărare în Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului) Diana-Anca Radu (Ambasadorul României în Brazilia) şi reprezentantul Biroului de Promovare Comercială Economică la Sao Paulo.
Ministerul Economiei precizează că participarea noastră la evenimentul expoziţional de la Rio de Janeiro se înscrie în prevederile Strategiei de Securitate Naţională a României referitoare la dezvoltarea economică, în calitate de premisă a securităţii.
LAAD Defence and Security 2015 reuneşte, din doi în doi ani, companii din toată lumea, specializate în furnizarea de echipamente, servicii şi tehnologie pentru Forţele Armate, Forţele de poliţie, Forţele speciale, Servicii de pază, consultanţi şi agenţii guvernamentale, conchide comunicatul citat.