"British Airways", investigată de autorităţile britanice şi americane

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 23 iunie 2006

Compania britanică de transport aerian "British Airways" Plc (BA), a treia din Europa, este supusă unei investigaţii de către autorităţile de reglementare din ţară şi din SUA, pe marginea modului de stabilire a preţului biletelor şi a suprataxelor percepute pentru combustibili.

Oficialii societăţii aeriene declară: "Biroul pentru Comerţ Loial din Marea Britanie şi Departamentul american de Jus-tiţie investighează presupusa activitate de cartel în care este implicată < British Airways > şi alte companii, privind modul de stabilire a preţurilor pentru transportul de pasageri, inclusiv suprataxele pentru combus-tibili". Directorul comercial al BA, Martin George, şi cel al departamentului de comunicare, Iain Burns, au fost suspendaţi pe perioada investigaţiei.

Începînd cu luna mai 2004, "British Airways" a adăugat la preţul biletului de şapte ori suprataxe pentru combustibili, potrivit agenţiilor de presă străine.

Potrivit Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni, ca urmare a creşterii preţului petrolului pînă la niveluri record, BA putea să-şi acopere între 15% şi 20% din costurile adiţionale prin taxe suplimentare. În luna aprilie, "British Airways" a majorat cu 17%, la 35 de lire sterline, taxele aferente combustibililor pentru zborurile pe distanţă lungă.

Dacă va fi găsită vinovată de comportament anti-concurenţial, compania ar putea fi amendată cu pînă la 10% din cifra de afaceri realizată la nivel mondial, care, în anul fiscal încheiat la data de 31 martie, a atins 8,5 miliarde de lire sterline. În ultimul trimestru din 2005, compania şi-a majorat cu 65% cifra de afaceri, la 340 milioane de lire sterline (627 milioane de dolari).

În urma anunţului privind ancheta de la compania BA, acţiunile acesteia au pierdut peste 6%, fiind cotate la 344,50 pence/titlu la Bursa de Valori din Londra. Acesta a fost cel mai mare declin consemnat de acţiunile BA după data de 15 martie 2004.

Amintim că, în februarie 2006, compania a anunţat că este anchetată de autorităţile antitrust din Uniunea Europeană şi SUA, fiind bănuită de cartel pe piaţa transporturilor cargo.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb