Brokerii: Petrom, mereu surprinzător

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 10 mai 2012

Brokerii: Petrom, mereu surprinzător

În cor, brokerii se declară surprinşi de rezultatele "OMV Petrom" (simbol SNP), în ciuda iernii dificile pe care am parcurs-o.

Acţiunile SNP au scăzut ieri cu 1,21 %, la 0,4 lei/unitare, pe o piaţă, de asemenea, în declin, analiştii fiind de părere că aşteptările pentru rezultate bune fuseseră deja încorporate în cotaţie.

Compania petrolieră a înregistrat în perioada ianuarie - martie un profit trimestrial record, de 1,38 miliarde lei (381 milioane euro), în creştere cu 65% faţă de acelaşi interval din anul precedent.

Robert Rethy, Wood&Company, notează în raportul de ieri: "Petrom a raporat încă un set de date surprinzătoare în sens pozitiv".

Analistul recomandă cumpărarea de acţiuni Petrom, însă consideră că recenta rezistenţă a cotaţiei, care a făcut din acţiune un mare outperformer al sectorului, lasă puţin loc pentru creştere.

"De asemenea, retorica preelectorală a Guvernului român referitor la taxarea sectorului energetic creşte riscul unei poveri fiscale suplimentare pentru Petrom în viitor, posibil chiar înainte de expirarea acordului de stabilitate fiscală (finalul anului 2014)", spune Robert Rethy, adăugând: "Taxe mai mari ar putea fi contrabalansate sau nu de posibilitatea creşterii preţului la gaze pentru producătorii locali, ca parte din dereglementarea pieţei".

Adrian Bărbulescu, director adjunct de operaţiuni "Prime Transaction", notează rezultatele financiare peste aşteptări ale societăţii petroliere.

Domnia sa ne-a declarat: "Cu toate că anul acesta am avut parte de o iarnă deosebită, se pare că rezultatul companiei a fost afectat într-o măsură destul de mică. Dintre elementele care au influenţat favorabil această evoluţie, putem aminti preţul favorabil al ţiţeiului şi aprecierea dolarului faţă de leu precum şi mamagementul strict al costurilor pe care l-a practicat Petrom. Dacă va exista o continuitate a acestor rezultate, este foarte probabil ca ceea ce şi-a bugetat compania, să se realizeze fără prea mari emoţii".

Domnul Bărbulescu ne-a mai spus că preţul acţiunilor "Petrom" pe bursă nu a înregistrat aprecieri semnificative, fiind rapid adus în ritmul general al pieţei: "Trebuie amintit faptul ca, de aproximativ două săptămâni, se sesizase o uşoară mişcare ascendentă, indicând faptul că piaţa a anticipat rezultate pozitive, însă tensiunile financiare existente pe plan mondial au estompat destul de mult din optimism şi probabil zona de 0,4100 lei reprezintă maximul posibil în condiţiile actuale".

Daniela Ropotă, analist "Intercapital Invest", consideră că, la bursă, rezultatele "Petrom" au fost apreciate de investitori, în condiţiile în care titlurile Petrom înregistrau aprecieri uşoare pe parcursul şedinţei de tranzacţionare, pe fondul unui sentiment de piaţă negativ: "Lichiditatea, deşi în creştere faţă de şedinţa precedentă, s-a situat la media ultimelor trei luni. Întrucât evoluţia preţului petrolului se arată mai puţin favorabilă pentru rezultatele Petrom, evoluţia titlurilor Petrom în următoarea perioadă poate fi susţinută de perspectivele legate de proiecte şi de contextul de internaţional, titlurile Petrom fiind printre cele căutate de investitorii străini".

Daniela Ropotă mai consideră că scăderea producţiei de ţiţei şi gaze are deocamdată un caracter temporar, aceasta datorându-se condiţiilor meteo extreme din primele două luni ale anului curent.

Mihai Iulian Căruntu, Coordonator Echipa Cercetare Piaţa de Capital Direcţia Strategie Cercetare de Piaţă şi Macroeconomic BCR, afirmă că profitabilitatea Petrom este practic generată în zona de explorare şi producţie unde se vede impactul pozitiv al redevenţelor fixate până în 2014 în baza contractului de privatizare.

Domnia sa apreciază că Petrom are, în continuare, perspective pozitive de evoluţie a preţului de tranzacţionare: "Considerăm că driverii fundamentali sunt în special zona producţiei de gaze: 1) intrarea în funcţiune a centralei pe gaze de la Brazi care va îmbunătăţi profitabilitatea liniei de business reprezentate de producţia de gaze începând din 2013; 2) creşterea pretului la gazul domestic care chiar cu noi întârzieri faţă de angajamentele cu FMI şi UE nu poate decât îmbunătăţi profitabilitatea acestui segment; 3) descoperirile de gaze în Marea Neagră ce îi asigură în mod concret o putere de negociere sporită cu statul român în ceea ce priveşte regimul redevenţelor începând din 2015".

Iulian Căruntu a mai adăugat: "Ca atare, există o predictibilitate relativ ridicată în ceea ce priveşte producerea unor evoluţii în viitor de natură să susţină un sentiment pozitiv al investitorilor".

Analistul precizeză că este de aşteptat să menţină distribuirea a peste 40% din profituri ca dividende în anii următori: "În acest sens, compania este avantajată şi de faptul că are un nivel de îndatorare sensibil mai mic decât alte companii petroliere din Europa, ceea ce îi oferă un plus de flexibilitate în abordarea opţiunilor sale de business pe termen lung".

Analistul citat este de părere că există toate motivele pentru a avea o expunere pe termen lung (de peste trei ani) pe Petrom, singura întrebare şi întotdeuna delicată fiind alegerea perioadei de acumulare care ar putea să asigure un preţ de intrare cât mai mic.

Andrei Rădulescu, analist "SSIF Broker, ne-a spus că evoluţia pe bursă şi perspectivele pe termen scurt sunt, în primul rând, determinate de climatul macro-bursier internaţional (cel din Europa în principal): "Deşi compania a raportat rezultate foarte bune şi în termeni comparativi este ieftină în acest moment (PER de 5,27; P/BV de 1,02, valori inferioare celor consemnate de Exxon Mobil spre exemplu - PER de 10,15; P/BV 2,5), ceea ce contează foarte mult pe piaţa internă de capital în acest moment este percepţia investitorilor cu privire la riscuri (atât din plan extern - Zona Euro în principal, dar şi intern - riscurile politice, specifice unui an electoral, dar şi cele economice şi sociale). Totodată, trebuie menţionat faptul că în ultimele zile cotaţiile internaţionale la ţiţei au scăzut, evoluţii care se vor reflecta în rezultatele SNP pe termen scurt".

Astfel, oricât de atractivă ar fi compania din punct de vedere fundamental, atâta vreme cât se menţin la un nivel ridicat riscuri importante pentru investiţii şi cât percepţia cu privire la riscul investiţional nu se va modifica, Andrei Rădulescu nu crede că vom asista la creşteri pe SNP la Bursa de Valori Bucurelti.

Potrivit domniei sale, SNP va fi printre cele mai căutate companii, în momentul în care riscurile se vor diminua în intensitate şi percepţia se va ameliora.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb