Bucureştiul - deficit de locuri de cazare pentru clienţii medii

Ziarul BURSA #Companii #Turism / 22 februarie 2006

Capitala României are un deficit de camere de cazare pentru clienţii medii, respectiv hotelurile de o stea şi două stele, potrivit reprezentaţilor pieţei de turism din România. "Stăm foarte prost pe segmentul de o stea şi două stele unde cererea este destul de mare, iar Bucureştiul nu oferă prea multe soluţii pentru acest segment de clienţi, grupurile de turişti români sau străini cu venituri mai modeste sau cei români aflaţi în delegaţie sau cu treabă prin oraş", a declarat preşedintele comisiei de Incoming al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Gheorghe Fodoreanu.

La ora actuală, Bucureştiul are o capacitate totală de cazare de circa 7.200 de camere, repartizate pe aproximativ 84 de hoteluri. Din acest camere, doar 1.200 de camere sînt de o stea şi două stele. "La ora actuală sînt opt hoteluri de două stele şi patru de o stea, cînd ar putea fi dezvoltate mult mai multe facilităţi de acest gen", a spus secretarul general al Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR), Mihai Râşniţă.

La ora actuală, Bucureştiul are patru hoteluri de o stea: cele mai importante fiind Carpaţi - 48 de camere, Cerna - 82 de camere, Marna - 44 de camere, în timp ce opt hoteluri sînt clasificate la două stele, precum Triumf - 98 camere, Suite - 21 de camere, Hanul lui Manuc - 31 de camere şi apartamente, Est - 63 de camere, Dacia - 40 de camere, Batiştei - 29 de camere, Astoria - 167 de camere.

"Noi nu avem în vedere nici segmentul turiştilor tineri, în special studenţii, sau conducătorii de tir-uri reprezintă un segment care caută astfel de facilităţi de cazare", a spus Mihai Râşniţă. Hotelurile pot fi amplasate, potrivit specialiştilor, atît la punctele de intrare în Bucureşti, spre Autostrada Bucureşti - Piteşti, Autostrada Soarelui sau viitoare Autostradă Bucureşti - Braşov.

"Şi în centru este nevoie de astfel de hoteluri, condiţia este ca acestea să nu fie plasate la stradă pentru a nu afecta aspectul estetic al unor străzi cu istorie bogată precum Calea Victoriei", a preciza Mihai Râşniţă.

Bucureştiul nu stă bine nici la pensiuni sau hoteluri, Capitala avînd doar două vile, 26 de pensiuni, trei hosteluri şi un hotel pentru tineret, potrivit informaţiilor furnizate de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Din cele 7.200 de camere din Bucureşti, sunt circa 1.600 de camere de cinci stele - şapte hoteluri, 2.205 camere clasificate la patru stele - 2.205 camere - 22 hoteluri, în timp ce 41 de hoteluri sunt clasificate la trei stele, avînd 2.157 de camere.

"Aceste hoteluri trebuie să ofere condiţii bune, asta este principala problemă, camerele să arate decent şi să lucreze în regim bed and breakfast", a explicat secretarul general FIHR.

Gheorghe Fodoreanu susţine că apariţia mai multor hoteluri de acest gen ar putea duce la scăderea preţului camerelor de hotel din România în urma creşterii concurenţei.

La nivelul ţării sunt 4.226 structuri turistice, din care circa 993 de hoteluri, opt de cinci stele, 67 de patru stele, 260 de trei stele, 446 - două stele, respectiv 188 de o stea. Totalul capacităţii de cazare atinge 281.194 de locuri, circa 164.102 locuri fiind repartizate în hoteluri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb