Buget de 35 milioane de lei pentru industria de apărare

A.G.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 7 ianuarie 2010

Bugetul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a fost aprobat, ieri, de Comisiile parlamentare de specialitate. Ministrul Adriean Videanu a precizat, în cadrul audierilor de la comisii, că Potrivit Agerpres, că pentru industria de apărare şi industria specială sunt alocate 14,7 milioane de lei destinaţi dezvol-tării şi retehnologizării la Romarm şi Romaero, suma alocată întregului sistem fiind de 35 milioane de lei.

Pentru compania Conversmin, în vederea realizării programului de închidere a minelor, ministerul va solicita o suplimentare cu 99 milioane de lei a bugetului alocat pentru acest obiectiv. Suma prevăzută pentru politica publică în domeniul resurselor minerale se ridică la 495,3 milioane lei, iar politica industrială va fi finanţată prin bugetul de stat cu 404,8 milioane lei. Programele pentru stimularea şi creşterea competitivităţii economice prin dezvoltarea antreprenoriatului şi a mediului de afaceri au buget de 15 milioane de lei, iar cele pentru stimularea şi promovarea exporturilor - de 33,46 milioane de lei. Politica de protecţie a consumatorului are alocată suma de 32,45 milioane de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb