Bulgaria, pe primul loc în UE după numărul neregulilor financiare

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 16 iulie 2010

Comisarul european Kristalina Gheorghieva crede că Bulgaria mai are multe de făcut ca să-şi îmbunătăţească imaginea în UE.

Comisarul european Kristalina Gheorghieva crede că Bulgaria mai are multe de făcut ca să-şi îmbunătăţească imaginea în UE.

Bulgaria ocupă primul loc în Uniunea Europeană după numărul neregulilor raportate la acordarea fondurilor europene, informează cotidianul Sega, în articolul "Bulgaria a uimit Bruxelles-ul cu neregulile sale financiare", citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, raportul anual al Comisiei Europene cu privire la protecţia intereselor financiare ale UE şi combaterea fraudei, în anul 2009, neregulile semnalate în Bulgaria în legătură cu fondurile de preaderare au crescut cu 134% faţă de anul precedent.

Dar, aceste date nu înseamnă neapărat că numărul neregulilor a cres­cut în ultimul an, precizează ziarul Dnevnik, citând un expert din Comisia Europeană. În opinia acestuia, este foarte posibil să existe un progres în procedurile de depistare a neregulilor, iar numărul real al cazurilor să rămână neschimbat.

Conform documentului, neregulile din Bulgaria şi România, raportate în anul 2009 cu privire la fondurile de preaderare, au reprezentat 93% din numărul total de astfel de cazuri detectate în UE, anul trecut. România se situează pe locul al doilea în această privinţă. Bulgaria trebuie să recupereze la bugetul comunitar 45,4 milioane de euro din cauza unor nereguli şi fraude în cadrul proiectelor realizate cu finanţare europeană, în timp ce, în cazul României, suma este de 22,7 milioane de euro, afirmă Dnevnik.

Kristalina Gheorghieva, comisarul european pentru cooperare internaţională, ajutor umanitar şi răspuns la situaţii de criză (din partea Bulgariei), spune: "Trebuie să facem reforme curajoase, pentru că altfel vom rămâne cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană. Sper că guvernul înţelege că multe state membre au întreprins deja reforme în sistemele lor de pensii şi de asistenţă socială, cu toate că până nu de mult nu doreau să facă acest lucru. Trebuie să facem reforme acum, ca să nu rămânem în urmă. Trebuie să fim sinceri cu populaţia şi să-i spunem ce facem ca să trăim mai bine cu toţii".

Gheorghieva, nominalizată pentru postul din Comisia Europeană de către guvernul premierului Boiko Borisov, mai declară că deficitul bugetar al Bulgariei, care depăşeşte cu puţin limita de 3% din PIB, impusă de Comisia Europeană, nu provoacă mari îngrijorări.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb