Bursa din Budapesta, optimistă cu privire la evoluţia sa în 2011

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 17 ianuarie 2011

Oficialii Bursei de Valori din Budapesta anticipează creşterea volumului de tranzacţii, respectiv a numărului listărilor şi preţurilor acţiunilor, în acest an.

"Există câteva lucruri care pot des-curaja marii investitori străini, însă acestea nu se întâlnesc acum în Ungaria", declară directorul executiv al bursei maghiare, Gyorgy Mohai, citat de Bloomberg. Domnia sa a adăugat: "Investitorii sunt departe de a fi speriaţi".

Bursa din Budapesta, care are o valoare de piaţă de 2.600 miliarde forinţi (12,7 miliarde dolari), anticipează că volumul mediu zilnic de tranzacţii va fi de aproape 23 miliarde forinţi în 2011, faţă de 21,7 miliarde anul trecut.

Analiştii sunt, însă, sceptici cu privire la dinamica bursei maghiare, considerând că, prin măsurile pe care le ia, Executivul condus de premierul Viktor Orban face tot ceea ce trebuie "ca să sperie pieţele".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb