Bursa din SUA (NYSE) va reîncepe azi trantacţiile după ce ele au fost oprite în priele două zile ale acestei săptămâni, ca urmare a efectelor produse de uraganul Sandy, informează sursele de presă.
Reprezentanţii NYSE au anunţat că sediul bursei este alimentat din surse de urgenţă, însă susţin că va putea opera în acest fel întreaga săptămână, dacă va fi cazul.
Tranzacţiile cu instrumente financiare cu venit fix, oprite la mijlocul şedinţei de luni, vor fi, de asemenea, reluate. Volumul de tranzacţionare ar putea fi de două ori mai mare decât cel al unei şedinţe obişnuite din octombrie, cred analiştii.
NYSE a fost închis pentru două zile în martie 1888, când un viscol a adus în New York zăpadă de circa jumătate de metru. Operaţiunile au fost sistate şi în septembrie 2001, în urma atacurilor teroriste, pentru patru zile. Totuşi, cea mai lungă perioadă de oprire a activităţii a fost însă înregistrată în martie 1933, când preşedintele Rooosevelt a decretat mai multe zile de sărbătoare, iar sectorul financiar nu a lucrat şapte zile.