Bursa îşi aminteşte să desfiinţeze Rasdaq-ul

Crăiţa Simionescu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 26 martie 2012

"Comisia a susţinut mereu că Rasdaq nu este piaţă reglementată, deşi emitenţii se supun aceloraşi reguli ca şi pe piaţa reglementată", ne-a declarat Gabriela Anghelache.

"Comisia a susţinut mereu că Rasdaq nu este piaţă reglementată, deşi emitenţii se supun aceloraşi reguli ca şi pe piaţa reglementată", ne-a declarat Gabriela Anghelache.

Autorităţile pieţei de capital trebuie să adopte rapid o soluţie în privinţa pieţei Ras­daq, după ce Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că nu este piaţă reglementată, chiar dacă acţiunile de pe acest segment sunt tranzacţionate prin intermediul suportului tehnic pus la dispoziţie de Bursa de Valori Bucureşti.

Reprezentanţii Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi cei ai Bursei de Valori Bucureşti şi-au programat să se întâlnească în aceas­tă săptămână, pentru a soluţiona, definitiv, problema pieţei Rasdaq, după ce ani de zile nu au reuşit să se înţeleagă asupra modului de des­fiinţare a acestui segment.

Gabriela Anghelache, preşedintele CNVM, ne-a declarat: "Comisia a susţinut mereu că Rasdaq nu este piaţă reglementată, deşi emitenţii se supun aceloraşi reguli ca şi pe piaţa reglementată. Ne aşteptam la interpretarea dată de autoritatea europeană".

Statutul Rasdaq a stârnit numeroa­se controverse. Potrivit mai multor jurişti, această piaţă nu este reglementată în sensul directivei europene MiFID, dar nici în sensul legii pieţei de capital.

Pentru a încerca să soluţioneze "dilema" Rasdaq, arbitrul pieţei de capital a elaborat, anul trecut, un Proiect de Instrucţiune potrivit căruia companiile de pe Rasdaq care îndeplineau cerinţele de piaţă reglementată trebuia să convoace Adunări Generale ca să decidă dacă vor să se mute la BVB. Cele care nu se calificau urma să fie transferate pe Sistemul Alternativ de Tranzacţionare (ATS) al BVB.

Chiar dacă erau de acord cu trans­ferul companiilor de pe Rasdaq pe BVB sau ATS, reprezentanţii Bursei, dar şi investitorii, susţineau că nu este necesar să se convoace AGA, deoarece emitenţii şi-au dat acordul să fie tranzacţionaţi pe piaţa reglementată cu ani în urmă.

Potrivit unor surse din piaţă, CNVM şi BVB au purtat deja discuţii, trebuind ca, în următorul interval de timp, Comisia să dea instrucţiuni privind mutarea companiilor de pe Rasdaq pe ATS.

Din punct de vedere tehnic, nu vor interveni modificări, acestea fiind doar formale, piaţa Rasdaq devenind ATS, conform surselor citate. Aces­tea mai susţin că procesul de mutare a emitenţilor de pe o piaţă pe alta nu necesită acordul acţionarilor, ei urmând să-şi dea consimţământul doar în situaţia în care emitentul, o dată ajuns pe ATS, doreşte să trecă pe piaţa reglementată BVB.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb