Bursele din Europa au consemnat cel mai mare câştig săptămânal al anului

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 12 martie 2007

Acţiunile listate la bursele din Europa au înregistrat, în perioada 5-9 martie, cel mai mare câştig săptămânal de după decembrie 2006, dat fiind că societăţile din regiune au raportat profituri peste aşteptările analiştilor.

Acţiunile companiei germane E.ON, cea mai mare din Europa în domeniul energetic, a raportat, pentru ultimele trei luni din 2006, un profit de peste două ori mai mare comparativ cu aceeaşi perioadă din 2005. Astfel, acţiunile E.ON au urcat cu 3,2% săptămâna trecută.

Titlurile companiei franceze "Suez", al doilea distribuitor mondial de apă, au cres­cut după ce aceasta a anunţat o creştere de 54% a profitului său în a doua jumătate a anului trecut. Acţiunile au câştigat 4,3% în aceste condiţii.

Acţiunile "Alliance Boots" Plc, reţea farmaceutică internaţională, au urcat cu 17 procente, după ce compania a primit o ofertă de preluare. "Kohlberg Kravis Roberts & Co." şi miliardarul italian Stefano Pessina au oferit 9,7 miliarde de lire sterline (18,8 miliarde de dolari) pentru cel mai mare lanţ de farmacii din Marea Britanie.

Acţiunile companiei germane "Volkswagen" AG, cel mai mare constructor auto din regiune, au câştigat 11% săptămâna trecută, dat fiind că aceasta a anunţat că aşteaptă un profit operaţional de peste 4,4 miliarde de euro, cât a fost în 2006.

Acţiunile "Balfour Beatty" Plc, cea mai mare societate de construcţii din Marea Britanie, au câştigat 6,9%. Oficialii companiei au anunţat o creştere de 29% a profitului în semestrul al doilea din 2006.

În schimb, titlurile "Vallourec" SA, producător francez de ţevi de oţel, au scăzut cu 8,4%, compania anticipând, pentru 2007, un profit aproape neschimbat faţă de anul trecut.

În regiune, acţiunile au recuperat mai bine de o treime din cât au pierdut pe parcursul declinului global al burselor, care a început la data de 27 februarie şi a durat cinci zile. Amintim că acest declin a fost generat de prăbuşirea pieţelor chineze.

Analiştii sunt de părere că rezultatele financiare publicate săptămâna trecută de companiile europene arată că mai multe societăţi vor raporta, în 2007, profituri peste estimările pieţei.

Vineri au crescut toţi indicii burselor vest-europene. FTSE 100 al pieţei din Londra a înregistrat un avans de 2,2%, DAX al Bursei din Frankfurt - de 1,6%, iar CAC 40 al Bursei din Paris - de 1,9%.

Mişcări importante pe piaţa din Rusia

Indicele Micex al Bursei din Moscova a avut o ascensiune semnificativă la finele săptămânii trecute, influenţat de datele pozitive privind piaţa muncii din SUA. Tot­odată, unii investitori au răscumpărat acţiuni. Vineri, Micex a crescut cu 2,8%, iar pe întreaga săptămână - cu 1,2%. În intervalul 26 februarie - 2 martie, Micex pierduse 7,9%.

Acţiunile "Gazprom", cel mai mare producător de gaze naturale din lume, au urcat cu 4,1%, la 263,78 ruble. Titlurile "Lukoil", cel mai mare producător de petrol din Rusia, au crescut cu 2,4%, la 2.100,03 ruble. Ascensiunea a fost generată de creşterea cotaţiilor petroliere.

Îşi revin bursele americane

Scăderea neaşteptată a şomajului din Statele Unite a determinat creşterea acţiunilor listate la bursele americane.

Acţiunile "Alcoa" Inc., cel mai mare producător mondial de aluminiu, au crescut cu 71 de cenţi (2,2%), la 33,20 dolari, a­ceas­ta fiind evoluţia cea mai bună a unei companii incluse în indicele Dow Jones Indus­trial. Titlurile "Boeing", al doilea producător mondial de aparate de zbor comerciale, au urcat cu 62 de cenţi, la 89,51 dolari.

Vineri, indicele Standard & Poor"s 500 şi Dow Jones Industrial Average au crescut cu 0,1%, în vreme ce Nasdaq Composite a rămas aproape neschimbat faţă de joi. Pe întreaga săptămână trecută, Dow a câştigat 1,3%, S&P 500 - 1,1%, iar Nasdaq - 0,8%.

Acţiunile exportatorilor niponi cresc datorită deprecierii yenului

Acţiunile asiatice au crescut săptămâ­na trecută, titlurile exportatorilor fiind impulsionate de deprecierea yenului, dar şi de anumite date care sugerează că expansiunea economiei globale nu încetineşte.

Titlurile "Toyota", cel mai mare constructor auto din Japonia, au crescut cu 2%, la 7.860 yeni, după ce pierduseră 6,3% în săptămâna anterioară. În exerciţiul fiscal 2006, compania a realizat peste o treime din vânzările sale în America de Nord, astfel că un yen mai slab îi sporeşte câştigurile obţinute în exteriorul ţării.

Acţiunile "Sony" Corp., cel mai mare producător de console pentru jocurile video, au urcat cu 5,7%, la 6.160 yeni. În perioada 26 februarie - 2 martie, aceste acţiuni au coborât cu 8,2%. Acţiunile "Canon" Inc., cel mai mare producător mondial de aparate foto digitale, au crescut cu 0,5%, după o scădere de 6% în săptămâna anterioară.

Indicele Nikkei 225 Stock Average al Bursei din Tokyo a pierdut 0,4% în ultima zi a săptămânii trecute, ajungând la 17.164,04.

Indicele Hang Seng al Bursei din Hong Kong a scăzut cu 0,2%, la 19.134,88, în vreme ce S&P/ASX 200 al pieţei australiene a urcat cu 0,14%, la 5830,20.

Indicele Shanghai-Shenzen 300 al pieţei din China a coborât cu 0,6%, la 2611,39, iar Kospi 100 al pieţei din Seul - cu 0,02%, la 1423,58. Karachi 100 al pieţei din Pakistan a urcat cu 1,15%, la 11.413,12. Sensex 30 al pieţei din India a fost neschimbat vineri faţă de joi, iar Straits Times al Bursei din Singapore a urcat cu 0,7%, la 3143,71. Kuala Lumpur al Bursei din Malaiezia a crescut cu 0,15%, la 1188,83, iar PSEi al Bursei din Filipine - cu 2,4%, la 3099,82.

Reprezentanţii "Asian Development Bank" (ADB) consideră că declinul consemnat vreme de cinci zile de pieţele din Asia nu reprezintă altceva decât o corecţie normală, nicidecum un semn de criză financiară.

"Evoluţiile economice din ţările asiatice sunt sănătoase, luate per ansamblu, şi nu sunt semnale că se retrag fonduri masive din regiune", a declarat vicepreşedintele ADB, Ji Liqun. În opinia sa, declinul recent al pieţelor asiatice ar trebui să fie unul temporar, întrucât a reprezentat o corecţie. Ji Liqun arată că aceste evoluţii sunt determinate mai mult de factori psihologici decât de factori economici. "După ce pieţele realizează câştiguri puternice succesive, mulţi investitori sunt extrem de sensibili, iar orice ştire negativă poate determina o vânzare masivă de acţiuni", conchide Ji Liqun.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb