Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au scăzut în majoritate, vineri, pe fondul neînţelegerilor dintre Germania şi Franţa cu privire la rolul Băncii Centrale Europene în rezolvarea crizei datoriilor.
Titlurile "Société Générale" SA, a doua bancă din Franţa, au coborât cu 1,7%, la 16,67 euro, iar cele ale "BNP Paribas" SA, cea mai mare bancă franceză, cu 1,5%, la 28,07 euro.
Acţiunile "National Bank of Greece" SA, cea mai mare bancă elenă, s-au depreciat cu 4,8%, la 1,80 euro, iar acţiunile "EFG Eurobank Ergasias" SA, a doua bancă din Grecia, cu 4,5%, la 57,1 eurocenţi. Guvernul de la Atena şi-a prezentat proiectul de buget pe 2012 în Parlament.
Titlurile "Credit Suisse Group" AG, a doua bancă din Elveţia, s-au depreciat cu 3,4%, la 20,46 franci, iar cele ale "KBC Groep" NV din Belgia - cu 7%, la 10,89 euro. Titlurile "Barclays" Plc din Marea Britanie au consemnat un declin de 1%, la 166,40 pence, iar cele ale "ING Groep" NV din Olanda au scăzut cu 0,2%, la 5,32 euro.
Titlurile "Raiffeisen Bank International" AG au pierdut 0,7%, ajungând la 1,28 euro. "Raiffeisen Zentralbank", banca mamă a "Rai-ffeisen Bank International", a anunţat că necesarul său de capital era de 2,5 miliarde de euro, la finele trimestrului al treilea din acest an.
Acţiunile "UniCredit" SpA, cea mai mare bancă din Italia, au urcat cu 1,1%, la 75,35 eurocenţi, după ce premierul italian Mario Monti a obţinut votul final de încredere în Parlament.
Acţiunile "Deutsche Boerse" AG, operatorul Bursei de Valori din Frankfurt, au crescut cu 2,4%, la 42,79 euro. Deutsche Boerse şi NYSE Euronext au făcut unele concesii ca să obţină de la Comisia Europeană aprobarea planului de fuziune. Cele două pieţe vor înstrăina unele operaţiuni din domeniul tranzacţiilor cu produse derivate.
Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 1,1%, la 5.362,94 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,4%, la 2.997,01, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,9%, la 5.800,24.
• Evoluţie mixtă în SUA
Acţiunile de pe Wall Street au fluctuat vineri, influenţate atât de unii indicatori economici importanţi, care au crescut, cât şi de temerile legate de situaţia din zona euro.
Titlurile celei mai mari bănci din SUA, "JPMorgan Chase & Co.", au crescut cu 0,4%, la 30,62 dolari, însă cele ale "Bank of America" Corp., numărul doi în sectorul bancar al ţării, au scăzut cu 0,3%, la 5,78 dolari. Titlurile "Citigroup" Inc., a treia bancă americană, au urcat cu 1,1%, la 26,28 dolari.
Acţiunile companiei auto "General Motors" Co. au coborât cu 0,5%, la 21,68 dolari, iar cele ale "Ford Motor" Co., cu 0,7%, la 10,10 dolari. Acţiunile producătorului de electrocasnice "Whirlpool" Corp. au câştigat 0,7%, stabilind un curs de 50,68 dolari.
Titlurile "Wal-Mart Stores" Inc., cel mai mare lanţ de distribuţie din lume, s-au apreciat cu 0,9%, la 57,23 dolari.
Indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,04%, la 1.215,65 puncte, Nasdaq Composite - cu 0,6%, la 2.572,50, Dow Jones Industrial Average a urcat cu 0,2%, la 11.796,20.
• Asia, pe curs negativ
În Asia, acţiunile au scăzut vineri, pe fondul temerilor legate de creditele fără acoperire din sectorul imobiliar al Chinei, respectiv al celor privind răspândirea crizei datoriilor din Europa.
Titlurile "China Resources Land" Ltd., dezvoltator imobiliar deţinut de stat, au coborât cu 4% pe piaţa din Hong Kong, la 10,70 dolari HK, iar cele ale "China Overseas Land & Investment" Ltd. - cu 5,2%, la 12,38 dolari HK. Potrivit guvernului de la Beijing, preţurile locuinţelor au scăzut în 33 din 70 de oraşe din ţară, monitorizate în luna octombrie.
La Bursa din Shenzhen, titlurile "China Vanke" Co., cel mai mare dezvoltator imobiliar din China, s-au depreciat cu 2,9%, la 7,09 yuani.
Acţiunile "HSBC Holdings" Plc, cea mai mare bancă din Europa, au scăzut cu 1,7% la Hong Kong, ajungând la 59,25 dolari Hk, ca urmare a avansului randamentului titlurilor de stat spaniole. Acţiunile "Sumitomo Mitsui Financial Group" Inc., a doua bancă din Japonia, au consemnat un declin de 2,8%, la 2.051 yeni. Titlurile "Westpac Banking" Corp., a doua instituţie creditoare din Australia, au pierdut 2,3%, afişând un curs de 20,37 dolari australieni.
Acţiunile "Sony" Corp., cel mai mare exportator nipon de electronice de consum, care obţine 21% din vânzări în Europa, au scăzut cu 1,4%, la 1.303 yeni.
Titlurile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare companie minieră din lume, au coborât cu 2,5%, la 36,13 dolari australieni, ca urmare a declinului cotaţiilor petrolului şi metalelor. Acţiunile "Rio Tinto Group", a doua societate minieră la nivel mondial, au avut o cotaţie de 67,05 dolari australieni, în scădere cu 1,5% faţă de ziua anterioară.
Acţiunile "Cnooc" Ltd., producător de ţiţei offshore din China, au coborât cu 2,1% pe piaţa din Hong Kong, la 14,82 dolari HK, iar cele ale exploratorului nipon de profil "Inpex" Corp., cu 0,9%, la 488.000 de yeni.
Indicele Hang Seng al Bursei din Hong Kong a scăzut cu 1,7%, la 18.491,20 puncte, Nikkei 225 al pieţei din Tokyo - cu 1,2%, la 8.374,91, S&P/ASX 200 al celei din Sydney - cu 1,9%, la 4.177.