BURSELE DIN LUME Bursele internaţionale, cu ochii pe economia SUA

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 4 decembrie 2013

Bursele din Europa au scăzut ieri, investitorii analizând datele economice privind SUA, înaintea viitoarei reuniuni a Federal Reserve, când banca centrală americană ar putea reduce stimulentele monetare.

Acţiunile "ThyssenKrupp" AG, cel mai mare producător de oţel din Germania, au coborât cu 1,5%, la 17,23 euro. Compania a obţinut 882,3 milioane de euro din vânzarea a 51,4 milioane de acţiuni noi.

Titlurile "European Aeronautic Defence and Space" Co. (EADS), cel mai mare grup aerospaţial din Europa, au pierdut 2,3%, ajungând la 51,87 euro. Şapte foşti şi actuali executivi ai companiei vor fi chemaţi în instanţă pe fondul acuzaţiilor de insider trading cu privire la vânzarea unor acţiuni EADS. Totodată, magistraţii din Franţa au decis că producătorul auto german "Daimler" AG şi conglomeratul francez de media "LagardPre" SCA se vor confrunta cu instanţa în urma acuzaţiilor de insider trading cu privire la vânzarea de acţiuni EADS. Titlurile "Daimler" s-au depreciat cu 1,5%, la 60,19 euro, iar cele ale "LagardPre" - cu 0,9%, la 24,90 euro.

La ora 16.58 (ora României), indicele CAC 40 al pieţei din Paris a scăzut cu 1,9%, la 4.205,49 puncte, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 1,5%, la 9.264,65.

În SUA, acţiunile au urmat un curs negativ, în aşteptarea unor date economice. Titlurile băncii de investiţii "Morgan Stanley" s-au depreciat cu 0,4%, la 31,30 dolari, iar cele ale "Citigroup" Inc. - cu 0,3%, la 52,45 dolari.

Acţiunile "Apple" Inc., producătorul dispozitivelor iPhone şi iPad, au crescut cu 1,7%, la 560,63 dolari. Compania a cumpărat "Topsy Labs", furnizor de analize privind activitatea pe site-ul de socializare Twitter, afacere care i-ar putea îmbunătăţi serviciile de publicitate.

La ora 09.57, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,3%, la 1.795,44 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,3%, la 15.962,22.

În Asia, acţiunile au scăzut ieri, pe fondul semnelor potrivit cărora economia SUA se consolidează, ceea ce, potrivit speculaţiilor, va determina reducerea, în curând, a stimulentelor de către Federal Reserve.

Titlurile "Newcrest Mining" Ltd., cel mai mare producător de aur din Australia, au coborât cu 6,7%, la 7,25 dolari australieni, după ce, luni, preţul metalului preţios a consemnat cel mai redus nivel din ultimele cinci luni. În acelaşi domeniu, acţiunile "Zijin Mining Group" Co. din China au pierdut 1,7% pe piaţa din Hong Kong, ajungând la 1,76 dolari HK.

Acţiunile companiei miniere anglo-australiene "Rio Tinto" Ltd. s-au depreciat cu 0,6%, la 65,49 dolari australieni. "Rio" îşi va diminua cheltuielile de capital de la 14 miliarde dolari anul acesta la 11 miliarde dolari anul viitor, respectiv 8 miliarde dolari în 2015.

Titlurile "Hyundai Motor" Co.,cel mai mare constructor auto sud-coreean, au consemnat un declin de 4,2%, la 239.00 woni, pe fondul declinului vânzărilor.

Indicele S&P/ASX 200 al Bursei din Sydney a scăzut cu 0,4%, la 5.256,07 puncte, Kospi al pieţei din Seul - cu 1,1%, la 2.009,36.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb