BURSELE DIN LUME Fluctuaţii pe bursele europene

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 30 noiembrie 2011

Fluctuaţii pe bursele europene

În Europa, acţiunile au fluctuat ieri, înainte ca miniştrii Finanţelor din zona euro să se reunească pentru discuţii pe marginea obligaţiunilor statelor îndatorate.

Titlurile "UniCredit" SpA, cea mai mare bancă din Italia, au urcat cu 0,5%, la 76,1 eurocenţi, iar cele ale "Intesa Sanpaolo" SpA, numărul doi în sectorul bancar italian, cu 1%, la 1,17 euro. Acţiunile "Banca Monte dei Paschi di Siena" SpA au scăzut cu 1,2%, la 24,1 eurocenţi.

Italia a vândut, ieri, obligaţiuni de 7,5 miliarde euro, la un randament de aproape 8%.

Acţiunile "BNP Paribas" SA, cea mai mare bancă din Franţa, s-au depreciat cu 1,2%, la 28,19 euro, iar cele ale "Société Générale" SA, a doua bancă din Franţa, cu 1,5%, la 17,1 euro.

Titlurile "National Bank of Greece" SA, cea mai mare bancă elenă, au pierdut 1%, afişând un curs de 1,90 euro, iar acţiunile "Piraeus Bank" SA au scăzut cu 5,2%, la 27,4 euro. Acţiunile "Banco Santander" SA, cea mai mare bancă spaniolă, au înregistrat un declin de 0,5%, la 5,47 euro, iar cele ale "Banco Bilbao Vizcaya Argentaria" SA, a doua bancă spaniolă, de 0,1%, la 5,94 euro.

Acţiunile "Fiat" SpA, cel mai mare constructor auto din Italia, au coborât cu 0,2%, la 3,58 euro. Titlurile "Indesit" SpA, producător italian de electrocasnice, s-au depreciat cu 0,6%, la 3,67 euro.

Titlurile asiguratorul austriac "Vienna Insurance Group" AG (VIG) au crescut cu 2,9%, la 26,66 euro. VIG preia pachetul majoritar de acţiuni aparţinând companiei de profil Towarzystwo Ubezpieczeñ na ¯ycie "POLISA-ZYCIE" SA ("Polisa").

Titlurile "Axa" SA, cea mai mare companie de asigurări din Franţa, au urcat cu 2,4%, la 10,25 euro, iar cele ale "Allianz" AG din Germania, cu 2,4%, la 72,22 euro.

La ora 16.50 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,2%, la 5.300,19 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,1%, la 3.010,27, DAX al Bursei din Frank-furt a urcat cu 0,03%, la 5.747,06.

Oscilaţii şi în SUA

Acţiunile de pe Wall Street au fluctuat ieri, în deschidere, după ce Statele Unite au anunţat scăderea preţurilor locuinţelor.

Acţiunile "Home Depot" Inc., cel mai mare distribuitor american de amenajări interioare, au urcat cu 0,1%, la 37,34 dolari, iar cele ale "Wal-Mart Stores" Inc., cel mai mare retailer din SUA, cu 0,4%, la 54,50 dolari.

Titlurile "Bank of America" Corp., a doua bancă din SUA, au scăzut cu 1,9%, la 5,15 dolari, iar acţiunile "Citigroup" Inc., a treia bancă americană, cu 1%, la 24,80 dolari. Acţiunile "JPMorgan Chase & Co.", cea mai mare bancă a Statelor Unite, au pierdut 1,2%, stabilind un curs de 28,81 dolari.

Acţiunile "PepsiCo" Inc., al doilea producător mondial de băuturi răcoritoare, au crescut cu 0,1%, la 63,05 dolari.

Titlurile "Exxon Mobil" Corp., cel mai mare producător de ţiţei din SUA, s-au apreciat cu 0,6%, la 76,32 dolari. Acţiunile rivalului mai mic "Chevron" Corp. au crescut cu 0,2%, la 95,93 dolari.

La ora 09.50, indicele Standard & Poor's 500 a urcat cu 0,3%, la 1.196,93 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,3%, la 11.557,50, Nasdaq Composite - cu 0,1%, la 2.529,84.

Asia, pe trend pozitiv

Acţiunile de pe pieţele din Asia au urcat ieri, investitorii fiind optimişti cu privire la rezultatul reuniunii miniştrilor de Finanţe din Europa.

Titlurile "Hyundai Motor" Co., cel mai mare producător sud-coreean de automobile, au crescut cu 3,6%, la 216.500 woni, iar cele ale "Kia Motors" Corp. (societate afiliată "Hyundai Motor"), cu 2,8%, la 70,700 woni. Acţiunile "Toyota Motor" Corp., cel mai mare producător auto din Japonia, s-au apreciat cu 1,9%, la 2.529 yeni, iar cele ale rivalului mai mic "Honda Motor" Co., cu 3,6%, la 2.395 yeni.

Titlurile "Nintendo" Co., producător nipon de console video, care realizează 34% din vânzări în Europa, au consemnat un avans de 2,3%, la 11.710 yeni. Acţiunile producătorului sud-coreean de electronice "LG Electronics" Inc. au urcat cu 4,2%, la 72.200 woni, iar titlurile "Samsung Electronics" Co. - cu 2,8%, la 1.005.000 woni. În Japonia, acţiunile "Panasonic" Corp. au crescut cu 2,8%, la 726 yeni, iar titlurile "Sony" Corp., cu 2,1%, la 1.392 yeni.

Acţiunile "Esprit Holdings" Ltd., distribuitor de îmbrăcăminte listat la Hong Kong, pentru care Europa este cea mai mare piaţă de des-facere, au câştigat 4,6%, ajungând la 10,52 dolari HK.

Acţiunile "Taisho Pharmaceutical Holdings" Co., producător din industria farmaceutică japoneză, au crescut cu 9,3%, la 5.120 yeni. Compania vrea să răs-cumpere acţiuni.

Titlurile "Takeda Pharmaceutical" Co., producător de medicamente din Japonia, au crescut cu 1,6%, la 3.130 yeni, iar acţiunile "Chugai Pharmaceutical" Co., cu 1,2%, la 1.146 yeni.

Acţiunile "Inpex" Corp., cel mai mare producător de ţiţei din Japonia, au câştigat 1,5%, afişând un curs de 505.000 yeni. Acţiunile "Cnooc" Ltd., cel mai mare producător de petrol offshore din China, au urcat cu 1,7% pe piaţa din Hong Kong, la 14,10 dolari HK.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a crescut cu 2,3%, la 8.477,82 puncte, Kospi al pieţei din Seul - cu 2,3%, la 1.856,52, Hang Seng al celei din Hong Kong - cu 1,2%, la 18.256,20.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb